României i-a trecut glonțul pe lângă ureche, în ceea ce privește posibilitatea retrogradării ratingului de țară în categoria ”junk”, nerecomandată investitorilor, susține avocatul Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul de Finanțe.
Biriș atrage atenția că forțele politice din România nu au aproape niciun merit în păstrarea, în ultima clipă, a ratingului de țară, fără să fie retrogradat, mai ales că perspectiva rămâne una negativă.
Comunicatul Standard & Poor’s
Din contră, spune fostul secretar de stat la Finanțe, avertismentele au existat de mult timp, inclusiv din interiorul țării, iar agenția de rating Standard & Poor’s nu a făcut decât să confirme aceste semnale de alarmă.
”Am citit cu atenție comunicatul S&P, instituție care – din fericire pentru România (am explicat anterior de ce), a confirmat ratingul BBB- (investment grade), menținând însă perspectiva negativă.
Comunicatul, în fapt o analiză detaliată a situației economice și bugetare a României reiterează multe chestiuni foarte importante pentru viitorul nostru.
De ce spun „reiterează”? Pentru că nimic din ce am citit nu este diferit față de ce mulți dintre noi am spus deja.
Sper însa că – venind de la ei, cele spuse de ei vor avea mai multă greutate decât analizele făcute de noi, aici”, a scris Biriș marți pe Facebook.
”Spulberarea bazei fiscale”
”ps. Am văzut însă că cei care au adus România în acest marasm zic că S&P a evaluat „negativ” guvernul României. Niciunul nu a zis că ne-a trecut glonțul pe la ureche din cauza inepțiilor adoptate de ei în ultimii ani!
Niciunul nu va spune că în 2019, an cu creștere robustă am avut un deficit încă și mai robust ca urmare a exploziei cheltuielilor bugetare generată de ei, coroborată cu spulberarea bazei fiscale prin tot felul de scutiri cu dedicație sau că nu au făcut nimic pentru informatizarea ANAF (fără de care nici nu ne poate trece prin cap reducerea fraudei)…
ps2. Nu zic nici că menținerea ratingului se datorează încrederii S&P în guvern și – mai ales, în BNR și nici că apartenența la UE a cântărit decisiv în această decizie…”, a explicat Gabriel Biriș.