România se apropie de o tragedie de proporții. Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a susținut că în lipsa respectării regulilor sanitare, numărul cazurilor de nou coronavirus va continua să crească.
“Vorbim de lucruri logice până la urmă. Vorbim de un raport între măsurile care s-au relaxat și felul în care populația a înțeles să respecte sau să nu respecte aceste măsuri, așa relaxate cum sunt. În momentul în care oamenii nu respectă măsurile, nu se poate întâmpla decât un singur lucru, mai ales pe fondul relaxării, anume creșterea numărului de cazuri. Practic, de la începutul lunii iunie, am ajuns la un număr bazal de reproducere de peste 1. Reamintesc că numărul bazal peste 1 înseamnă o creștere a epidemiei”, a comentat medicul Emilian Popovici, la Europa FM.
El a susținut că în luna august am putea ajunge la 800 de infecții pe zi.
“Dacă mergem după scenariul de 1.1, făcut de dl Valentin Pârvu și ne gândim că acest număr bazal se va menține, practic, în jurul datei de 23 august vom avea în jur de 800 de infecții noi pe zi, ceea ce va însemna o corespondență în Terapia Intensivă de peste 500 de cazuri. Aceasta este o situație pe care sistemul ar trebui să o poată gestiona. Dar, ne putem pune întrebarea, dacă această situație va persista, ce se va întâmpla în septembrie? Chiar dacă se menține un număr bazal de reproducere, să zicem, relativ stabil, în timp numărul de cazuri în ATI va crește. Lucrurile trebuie reglate după aceste cifre, care nu pot greși semnificativ, pentru că, până acum, proiecțiile au fost corecte”, a punctat doctorul.
“Dacă acest număr bazal de referință ar crește la 1.2, într-o perspectivă de câteva săptămâni din momentul în care s-ar produce această creștere, s-ar putea ajunge la cifre mult mai mari, în sensul că s-ar putea ajunge la 2.000 de cazuri noi pe zi, ceea ce a însemna o corespodență de 1.400 de cazuri în Terapie Intensivă”,a susținut Emilian Popovici.