Oamenii de știință au constatat că noile variante ale SARS-CoV-2 acumulează mutațiile care le caracterizează nu atât prin saltul de la o gazdă la alta, cât, mai degrabă, ”ascunzându-se” în pacienții imunocompromiși. În momentul în care virusul iese din aceștia, pentru a-i infecta pe alții, câștigă noi abilități în ceea ce privește atacarea celulelor, evitarea anticorpilor sau slăbirea sistemului imunitar, susțin specialiștii, potrivit NationalThailand.
Fauci l-a contrazis pe Biden, avertizând: ”Nu îl vom eradica”
Este foarte „puțin probabil” ca noul coronavirus să dispară, iar o nouă variantă „suspectă” se întrevede deja la orizont. Așa a comentat, recent, Anthony Fauci, consilier medical-șef al președintelui SUA, tendința infectărilor cu Sars Cov2 și perspectivele de viitor.
La câteva ore de la declarația președintelui Biden, care afirma că „pandemia s-a încheiat” , dr. Anthony Fauci a conturat un scenariu mult mai îngrijorător.
Fauci s-a referit la mutația îngrijorătoare a Covid, subvarianta BA.2.75.2, precizând: „Nu suntem în punctul în care ar trebui să fim. Când spunem că va trebui să trăim cu virusul, este pentru că știm că nu îl vom eradica”. „Întrebarea care ar trebui pusă – a precizat el – este dacă vom reuși să-l eliminăm din SUA și din lume. Răspunsul este că e puțin probabil, deoarece avem de-a face cu un virus foarte transmisibil și cu imunitatea care, în sine, este tranzitorie”.
Cel mai probabil, vom vedea o nouă variantă în această toamnă
Șeful Institutului Național de Boli Infecțioase din SUA, care va părăsi funcția la sfârșitul lunii decembrie, a subliniat că, în mod clar, comparativ cu acum doi ani ”ne îndreptăm în direcția bună, dar infecțiile sunt încă inacceptabil de mari”. În plus, a concluzionat el, „cel mai probabil vom vedea o nouă variantă în această toamnă”, scrie ziarul italian La Repubblica.
Într-o postare recentă pe Facebook, lectorul Facultății de Medicină de la Universitatea Chulalongkorn, Thira Woratanarat, susține că tot mai mulți experți medicali din SUA au avertizat asupra apariției unui nou val al pandemiei, la sfârșitul lunii octombrie. „Este de așteptat ca focarul să atingă vârful în luna decembrie”, a menționat acesta. Cel mai probabil, un nou val al pandemiei va lovi Thailanda la jumătatea lunii decembrie.
OMS: sfârșitul pandemiei e aproape!
Pe frontul subvariantelor, BA.5 continuă să câștige teren și a ajuns la 90% din probele de virus analizate. Subvarianta BA.2.75 (așa-numita Centaurus), reprezintă 2,2% din probele detectate în ultima săptămână, a anunțat OMS. Organizația Mondială a Sănătății solicită însă ca datele privind răspândirea subvariantelor să fie contorizate cu prudență, deoarece sunt influențate de limitările sistemelor de supraveghere în această fază a pandemiei.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a arătat totuși optimist: „Nu am fost niciodată într-o poziție mai bună pentru a pune capăt pandemiei. Nu suntem încă acolo, dar sfârșitul e aproape”.