Vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Andrew McDowell, a declarat joi, la Bucureşti, că Grupul Băncii Europene pentru Investiţii îşi triplează sprijinul pentru întreprinderile româneşti, de la 500 milioane euro până la 1,38 miliarde euro.
„Iniţiativa pentru IMM-uri combină fondurile structurale cu alte resurse ale UE şi BEI pentru a pune la dispoziţie împrumuturi pentru 5.000 de IMM-uri româneşti în condiţii mai bune, contribuind la crearea de locuri de muncă foarte necesare în sectorul privat. Acest lucru a funcţionat deja foarte bine în ultimul an, motiv pentru care acum majorăm dimensiunea iniţiativei cu mai mult decât dublul fondurilor alocate anterior”, a declarat joi seara, la Bucureşti, vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell.
Oficialul BEI a participat la semnarea a noi contracte şi modificări ale acordurilor existente cu intermediarii financiari români prin care se majorează volumul finanţărilor. Contractele noi, semnate cu CEC Bank, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank şi Unicredit Bank, vor contribui alături de cele existente încheiate cu Banca Transilvania şi ING Bank România, la sprijinirea IMM-urilor şi a start-up-urilor care au nevoie de finanţare.
Potrivit BEI, acordurile cu instituţiile financiare menţionate urmăresc să faciliteze accesul la finanţare al firmelor româneşti, prin garanţii de 60% pentru fiecare împrumut şi prin scăderea ratelor dobânzilor percepute de bănci.
„Ca urmare a implementării cu succes a Iniţiativei pentru IMM-uri în România (SMEi), autorităţile române au alocat suplimentar 150 milioane euro din Programul Operaţional Regional, cu cofinanţare prin FEDR, ridicând bugetul FESI din cadrul iniţiativei până la 250 milioane euro. Prin această creştere şi împreună cu resursele suplimentare din partea grupului BEI şi a Comisiei Europene, până la 1,38 miliarde euro sunt disponibile pentru companiile româneşti graţie Iniţiativei pentru IMM-uri”, se precizează într-un comunicat al BEI.
Prezent la eveniment, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că mai mult de 2000 de IMM-uri româneşti au beneficiat de această Iniţiativă fiind deja alocată suma de 500 milioane euro.
„România este printre statele membre UE care au implementat această iniţiativă şi am reuşit să o transformăm într-un program de marcă pentru IMM-urile din ţara noastră. Mai mult de 2000 de IMM-uri româneşti au beneficiat de această Iniţiativă, fiind deja alocată suma de 500 milioane euro. Împreună cu partenerii noştri, intenţionăm să construim în continuare pornind de la acest succes, în dorinţa noastră ca IMM-urile să devină coloana vertebrală a economiei româneşti”, a afirmat Eugen Teodorovici.
Directorul în cadrul Fondului European de Investiţii, Hubert Cottogni, a explicat că folosirea resurselor FESI împreună cu cele ale Grupului BEI şi ale UE reprezintă o modalitate excelentă de a obţine mai mult cu mai puţin pentru că permite FEI să îşi asume o parte din riscul intermediarilor financiari în beneficiul final al IMM-urilor româneşti.
„Folosirea resurselor FESI împreună cu cele ale Grupului BEI şi ale UE este o modalitate excelentă de a obţine mai mult cu mai puţin. Aceasta permite FEI să îşi asume o parte din riscul intermediarilor financiari în beneficiul final al IMM-urilor româneşti. Resursele suplimentare FESI puse la dispoziţie de România, multiplicate prin împrumuturi comerciale, vor genera până la 1,38 miliarde euro în împrumuturi noi pentru IMM-urile din România”, a arătat Hubert Cottogni.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) este banca Uniunii Europene – instituţia de creditare pe termen lung a UE şi singura bancă deţinută şi care reprezintă interesele statelor membre ale Uniunii Europene. Acesta oferă finanţări pe termen lung pentru investiţii solide cu scopul de a contribui la obiectivele politicii UE. BEI lucrează îndeaproape cu alte instituţii ale UE pentru a pune în aplicare politica Uniunii Europene. Fiind entitatea cu cel mai mare volum de împrumuturi şi credite din lume, BEI oferă finanţare şi expertiză pentru proiecte de investiţii solide şi durabile, care contribuie la promovarea obiectivelor politicii UE. Peste 90% din activitatea BEI vizează Europa, însă Banca sprijină, de asemenea, politicile externe şi de dezvoltare ale UE.
Fondul European de Investiţii face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii. Misiunea sa centrală este să sprijine micro-întreprinderile şi întreprinderile mici şi mijlocii ale Europei prin acces la finanţare. FEI dezvoltă instrumente de capital de risc şi pentru creştere, garanţii şi instrumente de microfinanţare, care vizează în mod specific acest segment de piaţă. Prin rolul său, FEI promovează obiectivele UE în sprijinul inovaţiei, cercetării şi dezvoltării, antreprenoriatului, creşterii şi ocupării forţei de muncă.
Iniţiativa pentru IMM-uri (SMEi) din România, înfiinţată în octombrie 2016, face parte dintr-o iniţiativă mai largă a Comisiei Europene şi a Grupului BEI, care beneficiază de finanţare din partea Uniunii Europene prin programele FEDER şi Horizon 2020. Iniţiativa urmăreşte încurajarea statelor membre să îşi dubleze volumul Fondurilor ESI investite prin instrumente financiare în perioada 2014-2020 şi stimularea competitivităţii micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii ale României, printr-un acces mai bun la finanţare. SMEi a fost dezvoltată ca instrument de răspuns rapid şi eficient pentru majorarea creditării în economia reală, creării de locuri de muncă şi stimulării creşterii. Iniţiativa pentru IMM-uri este finanţată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, cu cofinanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională.