Şi de această dată s-a întâmplat la fel. 

Pentru a face o legătură între acea povestire, pe care am citat-o anterior, de câteva ori, în această rubrică şi ultimele evoluţii la care voi face referire acum, vreau să o reamintesc. 

Conform acelei informaţii, despre care încă sunt foarte curios să aflu cum a ajuns la Ankara, după perioada 15 iulie, a avut loc o întâlnire între ministrul apărării al Greciei (Kammenos) şi şeful Statului Major tot al Greciei cu tema Turcia. 

În cadrul acelei întâlniri, după aprecierea că puterea forţelor armate ale Turciei a slăbit s-a ajuns în punctul „Acum este timpul unui război cu Turcia”. 

Dar după ce s-a ajuns la această opinie, ministrului apărării al Greciei din acea perioadă Kammenos, care reprezenta în guvern partidul de extremă dreaptă, şi-a adus aminte de situaţia economică grea pe care o traversa ţara şi a spus cu părere de rău: „Ce păcat, dacă ţara nu ar fi fost într-o criză economică îl puteam declanşa” şi astfel întâlnirea s-a încheiat. 

(Pentru că sursa acestei informaţii nu m-a dezamăgit niciodată, nu am simţit nevoia să fiu precaut în ceea ce priveşte acest caz, şi la începutul anilor 2017 l-am amintit în articolele mele după ce am ascultat-o de la un oficial de rang înalt.)

Imediat după revolta din 15 iulie, ministrul apărării şi şeful Marelui Stat Major din Grecia se gândeau că „acum este momentul declanşării unui război cu Turcia”, exploatând distrugerile provocate în rândul armatei de tentativa de lovitură de stat. 

În perioadele care au urmat, succesele forţelor armate turce în operaţiunile din Siria şi nordul Irakului au evidenţiat faptul că acele calcule au fost greşite. 

Operaţiunile de succes ale forţelor armate turce din Siria au nemulţumit Atena

Şi atunci când operaţiunea Ramură de Măslin, lansată în ianuarie 2018, încă mai continua, aceasta încheindu-se cu succes după 2 luni, am observat unele fluctuaţii în Egee. 

Este clar, operaţiunea care se desfăşura în regiunea Afrin a generat, pe de-o parte, nemulţumirea Atenei, iar pe de altă parte, unele idei precum „Oare putem transforma în oportunitate faptul că armata turcă este concentrată la frontiera sudică?”

De ce vorbim despre acest lucru?

Pentru că tot ministrul grec al apărării din acea perioadă a încercat crearea unui climat pentru o posibilă provocare în ceea ce priveşte insula Imia (cunoscută drept Kardak în Turcia-n.trad.) şi, în acelaşi timp, nava Machitis a poliţiei de coastă a Greciei, care avea arborat un drapel bizantin, a hărţuit navele turceşti aflate în largul Mării Egee. 

Dar a curs atâta apă de atunci…

Dacă ar fi să clasificăm exemplele enumerate până acum şi ceea ce s-a întâmplat în aceşti doi ani după 15 iulie pentru a evalua punctul care am ajuns astăzi, ar trebui să spunem „Dar a curs atâta apă de atunci…” . 

De exemplu, pentru cei aproape 4 ani care au trecut (după 15 iulie) putem vorbi despre faptul că Grecia, aşa cum a făcut şi acum 100 de ani, are curajul de a ţinti spre Anatolia şi, de asemenea, despre faptul că solicită autorizare pentru explorarea zăcămintelor de petrol din apropierea unor insule cum ar fi Creta, Rodos şi Karpathos.

Ministrul apărării al Greciei de acum, Panagiotopoulos, declara: „Ne pregătim pentru orice scenariu. Bineînţeles că printre posibilităţi se află şi intervenţia militară. Nu dorim aşa ceva, dar pentru a ne apăra la maximum drepturile suverane dorim să se înţeleagă că vom face tot ce este necesar” şi putem observa în spatele acestei ameninţări îngrijorarea generată de insuccesul jocurilor din Marea Mediterană, planuri năruite în favoarea Turciei. 

În orice caz, este un tablou care ne arată că de la calculele de atac de acum un an s-a trecut la îngrijorările privind apărarea. 

Se poate vedea că şi Atena este foarte îngrijorată, precum alte capitale cum ar fi Abu Dhabi, Cairo, de ultimele evoluţii din Libia. 

Deci solicitarea de către Parteneriatul Anomim în domeniul petrolului din Turcia a autorizării pentru explorarea zăcămintelor de petrol din apropierea insulelor greceşti a anulat toate calculele Atenei privind viitorul zăcămintelor din Marea Mediterană. 

Pe de altă parte, câştigurile din ultimele zile în teatrele de operaţiuni din Libia ale guvernului de uniune naţională, guvern susţinut de Turcia, pare că au consolidat acordurile încheiate de Turcia cu acest guvern privind delimitatea jurisdicţiilor maritime. 

Luând în considerare toate aceste evoluţii, a venit timpul să întrebăm: 

Există posibilitatea ca tot ceea ce se întâmplă să deschidă calea unei confruntări între Turcia şi Grecia?

Exemplele din anii trecuţi şi din secolele trecute ne arată că Grecia, în cazul în care va simţi o slăbiciune, se gândeşte în mod serios să treacă la acţiune împotriva Turciei şi chiar o va face în cazul în care se va ivi vreo ocazie. 

Bine, dar în situaţia actuală, dacă va rămâne în această stare de a se apăra faţă de Turcia, grecii vor avea curajul să se implice într-o confruntare?

Aceasta este o întrebare al cărei răspuns este şi mai dificil pentru ei.