Noua autostradă Timişoara – Belgrad face parte dintr-un proiect mai amplu: ea ar urma să lege Timişoara de Belgrad şi de aici până în Italia. Noul proiect de infrastructură aparţine de coridorul european XI.
Conform proiectului, autostrada ar pleca din Timişoara, prin Vârşeţ, Belgrad, Cacak, apoi prin Podgorica şi Bar, ajungând deci în Muntenegru, de unde se poate asigura o legătură către Bari, în Italia. La finalizare, noua autostradă va avea în jur de 660 de kilometri. Teoretic, aproape 100 de kilometri din noul drum se vor găsi pe teritoriul României, urmând să asigure legătura între graniţa cu Serbia şi Timişoara, respectiv cu Coridorul IV European, care include şi autostrada Arad – Timişoara. Alţi 400 de kilometri vor reprezenta autostrada de pe teritoriul Serbiei, urmând ca în Muntenegru aceasta să străbată aproximativ 160 de kilometri.
În timp ce noi încercăm să găsim bani pentru acest nou proiect, sârbii lucrează deja la coridorul XI, la un tronson de autostradă pe care președintele Boris Tadic tocmai l-a inspectat de curând.
Porțiunea Belgrad – Cacak este împărțită în 4 segmente: Belgrad-Obrenovac (25 km), Obrenovac-Ub (27 km), Lajkovac-Ljig (25 km) și Ljig-Cacak (50 km).
Coridorul XI va fi conectat la Coridorul X, care leagă Muntenegru de Bosnia-Herzegovina.