National Geographic a facut un top al celor mai atractive destinații pentru anul 2019. Printre orașele care merită să fie văzute, jurnaliștii recomandă: Zimbabwe, Oslo, West Yorkshire, Corsica și multe alte destinații, dar și un oraș românesc.
Potrivit jurnaliștilor de la National Geographic, toți ce care își plănuiesc excursii în anul următor, au de unde alege mai ales că în top apar locații care le oferă o plajă bogată și extrem de diversificată, de la peisaje urbane futuriste, până la zone de viaţă sălbatică care au fost reabilitate.
După cum am precizat, orașul românesc care a reușit să intre în top este Sibiul, desigur nu printre primele locuri, dar în orice caz îl regăsim acolo. Iar cei de la National Geographic îl vad ca pe o destinație ideală pentru toți cei care vor să se bucure de varietatea gastronomică pe care o pune la dispoziție, mai ales că Sibiul va fi înclus în regionala europeană de specialitate. Ceea ce înseamnă că pe toată durata anului 2019, la Sibiu se vor desfășura o serie de evenimente culinare care cuprind târguri, turnee şi festivaluri și care au ca scop principal promovarea diversității gusturilor din zonă. De asemenenea și zidul oraşului, vechi de opt secole ca şi muzeul Brukenthal, deschis în 1817, se numără printre lucrurile care fac ca Sibiul să devină o destinaţie de luat în calcul pentru toți cei care planifică să călătorească în 2019.