Mozilla, compania care a realizat Firefox, lucrează la un browser pentru iPad. Noul browser se va numi Junior, iar prin intermediul acestuia Mozilla urmăreşte să devanseze browserele propuse de iOS, în special pe cel numit Safari, atât de popular printre posesorii de produse Apple.
În cadrul unei prezentări susţinute săptămâna trecută, Alex Limi, reprezentant al companiei Mozilla, a declarat că Safari este o experienţă "sărăcăcioasă", însă este totuşi cea mai bună experienţă de browsing pentru tabletă existentă pe piaţă.
Alex Limi a recunoscut că Mozilla nu a avut până acum niciun contact cu tableta produsă de Apple, însă browserul Junior va încerca să schimbe această realitate.
Aflat încă în varianta de prototip, Junior este un browser care mizează pe simplitate, a adăugat Alex Limi, citat de Business Insider.