Vladimir Putin nu a fost singurul care a greșit. Presupunerea sa că armata rusă va învinge Ucraina în câteva zile era împărtășită de mulți. Aceleași agenții de informații occidentale care au anticipat corect că Rusia va invada Ucraina au crezut și ele că Putin va obține, probabil, o victorie rapidă.
Un editorial semnat de Gideon Rachman pentru Financial Times despre lecțiile care ar trebui învățate încă o dată cu acest război. Și-anume că, în epoca modernă, când marile puteri invadează țări mai mici, de obicei pierd.
Iată că la aproape trei luni de război, armata Moscovei este blocată și a suferit pierderi grele. Izolarea internațională a Rusiei crește odată cu confirmarea că Finlanda și Suedia doresc să facă parte din NATO.
Acum se vorbește mult despre incompetența armatei ruse. Dar poate că nu e nevoie de o explicație specială pentru problemele sale. În epoca modernă, când marile puteri invadează țări mai mici, de obicei ajung să piardă. America a eșuat în Vietnam, Afganistan și Irak. Și a trecut prin retrageri umilitoare după intervenții militare mai mici în Somalia și Liban. Uniunea Sovietică a eșuat în Afganistan, iar Rusia eșuează acum în Ucraina.
China, o țară puternică care a rezistat tentației de a duce războaie în ultimele decenii
După cum observă academicianul indian Pratap Bhanu Mehta: „Unul dintre marile mistere ale politicii internaționale este faptul că, în ciuda recordului teribil în câștigarea războaielor asimetrice, țările puternice continuă să creadă că pot câștiga”, arată The Financial Times.
O țară puternică care a rezistat tentației de a duce războaie în ultimii 40 de ani este China. Chinezii au suferit o înfrîngere rușinoasă cu când au invadat Vietnamul în 1979. De atunci Beijingul s-a ferit de un război. Concentrându-se pe dezvoltarea economică, China și-a transformat economia și societatea, devenind cea mai puternică țară din lume, după SUA.
Dar, în ultimii ani, guvernul și poporul chinez au manifestat o anumită înclinație pentru câmpul de luptă. China a băgat bani în armată. Exercițiile militare din coasta Taiwanului au fost intensificate, iar filmele de război au crescut în popularitate.
Experiențele Rusiei în Ucraina sugerează acum că ar fi o greșeală impardonabilă ca Beijingul să cedeze tentației de a duce un război scurt și glorios. Odată ce se trage primul foc de armă, lucrurile rareori merg conform planului. Istoricul Adam Tooze subliniază că „în afară de războaiele de eliberare națională, ar fi greu să numim un singur război de agresiune, începând cu Marele Război din 1914, care să fi dat rezultate pozitive”.
Cu cât războiul durează mai mult, cu atât devine mai greu pentru o armată invadatoare
Oamenii și națiunile care își apără casele sunt de obicei mult mai bine motivate decât o armată invadatoare. Reputația Rusiei privind puterea sa militară s-a născut în războaie defensive împotriva lui Napoleon și Hitler. Dar acum Rusia este agresorul, iar ucrainenii sunt cei care sunt prezentați în rolul de apărători ai patriei, rol jucat de ruși în 1812 și 1942.
Fiind o țară care luptă pentru supraviețuire, Ucraina a făcut ca toți bărbații adulți să rămână în țară și să lupte. Rusia este nevoită să pretindă că e angajată într-o „operație militară specială” care nu necesită mobilizare în masă.
Cu cât războiul durează mai mult, cu atât devine mai greu pentru o armată invadatoare. Chiar dacă ocupi capitala, așa cum au făcut americanii în Irak și Afganistan, riști să te confrunți cu o insurgență puternică, susținută cu mare satisfacție de puteri externe.
SUA și cele două războaie din Golf
Un război pierdut are și efecte interne grave. Peste 15.000 de soldați și antreprenori americani au murit în războaiele din Afganistan și Irak și de două ori mai mulți s-au sinucis ulterior. Sute de mii au fost răniți, iar efectele războiului s-au răspândit în societate și în politică.
Puținele excepții de la regula conform căreia marile puteri pierd războaiele mici par să apară atunci când luptele și obiectivele sunt în mod clar limitate.
Dacă acest conflict este cu adevărat o „operațiune militară specială” (pentru a folosi termenul lui Putin pentru invazia Ucrainei), atunci succesul este posibil. În războiul din Golf din 1991, coaliția condusă de SUA și-a limitat obiectivele la scoaterea lui Saddam Hussein din Kuweit. Când America a încercat să meargă mult mai departe, în cel de-al doilea război din Golf, din 2003, dorind răsturnarea lui Saddam și ocuparea Irakului, planul a eșuat. Intervenția cu succes a NATO în Kosovo din 1999 s-a bazat pe puterea aeriană și a venit în sprijinul kosovarilor.
Chiar și un război împotriva unui vecin mai mic și mai slab poate merge foarte prost
Schimbările în tehnologia militară ar putea acum să limiteze și mai mult șansele împotriva unei armate invadatoare, așa cum a subliniat recent Max Boot în Washington Post. Tehnologia informației și dronele pot identifica cu precizie mișcările unei forțe de atac. Rachetele ghidate cu precizie le pot apoi elimina. Această schimbare în tehnologie poate explica, măcar parțial, pierderile grele suferite de Rusia în luptele pentru Kiev și regiunea Donbas.
Așa cum descoperă acum Rusia, chiar și un război împotriva unui vecin mai mic și mai slab poate merge foarte prost. Conflictele mai mari provoacă dezastre.
Marea Britanie a ieșit învingătoare în cel de-Al Doilea Război mondial, dar nu și-a recuperat niciodată statutul de mare putere. După cum a concluzionat mai târziu istoricul AJP Taylor: „Deși scopul de a fi o Mare Putere este de a putea duce un Mare Război, singura modalitate de a rămâne o Mare Putere este să nu lupți cu o altă putere”.
La un astfel de paradox asistăm acum în Ucraina. Putin a condus o dezvoltare militară timp de un deceniu și apoi a pornit un război pentru a reafirma statutul Rusiei de mare putere. În schimb, e mult mai probabil acum ca Rusia să iasă din războiul din Ucraina mai săracă, mai slabită și mult mai afectată. Războiul lui Putin nu este doar o crimă. Este și o greșeală.