Sute de medici din Franţa au depus plângere judiciară împotriva premierului Édouard Philippe şi a fostului ministru al Sănătăţii Agnès Buzyn, pe care îi acuză de „minciună de stat” în gestionarea crizei epidemice.
Astfel, peste 600 de medici reuniţi în asociaţia C19 au iniţiat o acţiune judiciară contra premierului Édouard Philippe şi a fostului ministru al Sănătăţii Agnès Buzyn, pe care îi acuză de „minciună de stat” în gestionarea crizei epidemiei de coronavirus.
Cei trei medici fondatori ai asociaţei – Philippe Naccache, Emmanuel Sarrazin şi Ludovic Toro – au sesizat Curtea de Justiţie a Republicii, singura instanţă care are juridisdicţie de a judeca actele comise de membri ai Guvernului, anunță Mediafax.
”Nu au luat măsurile necesare”
Medicii îi acuză pe Édouard Philippe şi Agnès Buzyn că nu au luat măsurile necesare pentru a opri epidemia înainte de răspândirea acesteia în Franţa, deşi cunoşteau riscurile.
Scandalul lipsei măştilor de protecţie a fost primul factor de nemulţumire. „Guvernul a transmis la sfârşitul lunii februarie că măştile vor veni, iar lumea a crezut. La începutul lunii martie, când au înţeles că nu vor fi măşti, au început să spună că nu va fi nevoie.
Este realitatea unei neputinţe şi a unei minciuni, adevărul este că nu aveau stocuri”, argumentează Fabrice Di Vizio, avocatul asociaţiei de medici.
Lipsă de acțiune
În plus, asociaţia medicilor denunţă lipsa de acţiune a fostului ministru al Sănătăţii Agnès Buzyn. „Practic, ea a explicat că ştia totul, dar nu a făcut nimic”, a subliniat avocatul Fabrice Di Vizio.
„O anchetă penală este indispensabilă, pentru a cunoaşte amploarea informaţiilor care le-au fost ascunse francezilor şi a determina responsabilităţile fiecăruia în acest fiasco medical. Serverele Ministerului Sănătăţii trebuie percheziţionate”, a subliniat avocatul.
Administraţia Emmanuel Macron a impus restricţii de circulaţie din cauza epidemiei de coronavirus, situaţie care a generat un val de nemulţumiri.
Franţa înregistrează 12.612 cazuri de coronavirus şi 450 de decese, a anunţat vineri seară Jérôme Salomon, directorul Departamentului francez pentru Sănătate.