Neculai Onţanu, aproape de verdictul final. Procurorul DNA din procesul împotriva fostului edil de la Sectorul 2 a cerut la ultimul termen din proces o pedeapsă orientată spre maximum prevăzut de lege pentru luare de mită, conform surselor g4media.ro

Reprezentantul DNA a susținut la Instanța Supremă că prima decizie dată de Curtea de Apel București, de încetare a procesului penal pe motiv de prescripție a faptelor, este greșită.

Neculai Onţanu, aproape de verdictul final

Înalta Curte de Casaţie și Justiție a rămas în pronunțare și a decis să anunțe verdictul definitiv peste două săptămâni, adică pe 16 februarie, potrivit portalului instanțelor de judecată, arată sursa menționată.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 2017, ca efect al intervenirii prescripţiei, încetarea procesului pentru fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu. Acesta a fost acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri.

Acuzațiile lansate de către procurorii DNA

În 2006 – 2007, Neculai Onțanu ar fi acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiară a unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, conform DNA.

De asemenea, Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, după ce titlul de proprietate a fost emis. Aceasta a fost transferată către avocata Loredana Radu și o altă persoană, interpuși indicați de Onțanu.

„În contractul încheiat cu Loredana Radu a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp. Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului.

În realitate, nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu, la indicația acestuia. Suprafața de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea lui Neculai Onțanu și avea o valoare de piață de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacțiilor fictive”, au subliniat anchetatorii.