Negarea morții. De ce unii oameni amână vaccinarea sau pretind că nu există COVID
O analiză semnată de un grup de psihologi pe site-ul The Conversation.Din păcate, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna așa cum ar trebui. De exemplu, ezitarea privind vaccinul împotriva rujeolei a contribuit la o creștere cu 30% a cazurilor la nivel global în 2019.
De ce totuși apare ezitarea la vaccin? S-a constatat că un factor important este frica, în special frica de moarte, și modul în care gestionăm această frică.
Frica nu piere
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, ezitarea în fața vaccinului reprezintă una dintre cele zece amenințări principale pentru sănătatea globală. În cazul COVID, refuzul sau amânarea vaccinării a fost și rămâne o problemă extrem de sensibilă, protestele anti-vaccinare dominând buletinele de știri din ultimele luni.
În Australia, ezitarea în fața vaccinării rămâne o problemă semnificativă, în ciuda unor informații care susțin contrariul. Ratele de vaccinare urmează să atingă 85% sau chiar mai mult de 90% doar în unele părți ale țării. Un sondaj Sydney Morning Herald de luna trecută a arătat că 39% dintre adulți au spus că e foarte puțin probabil să se vaccineze.
Vaccinarea obligatorie și restricțiile duc la creșterea gradului de vaccinare
Frica nu a scăzut. În schimb, vaccinarea obligatorie a anumitor grupuri din comunitate și restricțiile aplicate celor care refuză să se vaccineze conduc la creșterea gradului de vaccinare.
În mai multe state australiene, vaccinarea obligatorie se aplică multor categorii profesionale: lucrătorilor din domeniul sănătății, profesorilor, muncitorilor din construcții și celor care îngrijesc vârstnicii.
Mai mult, politicienii au decis acordarea unor libertăți pentru cei vaccinați: accesul în sălile de sport, la piscine, în magazine, coaforuri, pub-uri, grădini zoologice, cinematografe, muzee.
Dacă oamenii nu ar ezita în fața vaccinării, vaccinarea obligatorie nu ar fi necesară. O parte substanțială a comunității nu vrea să se vaccineze și probabil nu ar face-o, dacă nu ar avea de-a face cu brațul lung al guvernului.
De ce oamenii amână sau refuză să se vaccineze
OMS enumeră mulțumirea de sine ca unul dintre principalele motive pentru ezitarea în fața vaccinului. Greu de justificat, în condițiile în care COVID a ucis deja aproape cinci milioane de oameni la nivel global și a infectat peste 240 de milioane. În fața acestor cifre, cum ar putea cineva să se simtă ”mulțumit”? Și cum de vedem protestatari fără mască, simțindu-se siguri în fața acestui virus?
„Teoria managementului terorii”
Teoria psihologică care explică cel mai bine aceste comportamente este „teoria managementului terorii”. Conform acesteia, oamenii sunt incapabili să facă față realității crunte a morții și adesea preferă să adopte o atitudine de negare. Ne considerăm imuni la multe dintre problemele altora și credem că suntem nemuriritori, împreună cu zeii noștri.
Cercetătorii de la Universitatea din Chicago Divinity School au raportat că jumătate dintre participanții la un studiu, care au indicat o anumită afiliere religioasă, au fost de acord cu afirmația „Dumnezeu mă va proteja în fața virusului”. Pentru a face față fricii noastre de moarte, ne amăgim crezând că suntem invincibili și spnem că moartea îi va lovi pe alții, nu și pe noi.
Ezitarea în fața vaccinului va rămâne o problemă urgentă la nivel global, în timp ce noi refuzăm să ne vedem așa cum suntem cu adevărat. Pe măsură ce COVID continuă să sufere mutații, adoptarea rapidă a vaccinurilor poate rămâne o problemă presantă în următorii ani. Ezitarea în fața vaccinării va continua să ucidă zeci de mii de oameni până când rădăcinile sale vor fi pe deplin înțelese și confruntate.