Este informaţia momentului la nivel mondial. Mai mulți lideri mondiali au solicitat în cadrul Forumului de Pace de la Paris încetarea războiului din Ucraina și o revenire la masa negocierilor între Kiev și Moscova. În același timp, președintele francez Emmanuel Macron, care speră la rândul său să se ajungă la o soluție negociată, spune că decizia privind reluarea negocierilor aparține poporului ucrainean și liderilor ucraineni.
Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, şi cel din Guineea-Bissau, Umaro Embalo, care prezidează Comunitatea Statelor din Vestul Africii, au cerut, la Paris, negocieri imediate pentru oprirea războiului dintre Rusia şi Ucraina, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron speră la o soluţie la G20.
Unele țări cer reluarea negocierilor dintre Ucraina și Rusia
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a discutat vineri, la Forumul de pace de la Paris, cu lideri ai naţiunilor din emisfera sudică despre războiul dintre Rusia şi Ucraina. Liderii naţiunilor sudice cer oprirea războiului prin negocieri, în contextul în care efectele sunt simţite pe plan mondial, conform cotidianului Le Monde.
„Acest război declanşează foametea în emisfera sudică, deci nu este doar un război al naţiunilor din nord. Trebuie iniţiate negocieri de pace, America Latină ar participa la negocieri”, a declarat preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez.
Preşedintele statului Guineea-Bissau, Umaro Sissoco Embalo, care prezidează şi Comunitatea Economică a Statelor din Vestul Africii (Cedeao), a denunţat faptul că, „pentru comunitatea internaţională, singurul lucru pe agendă este conflictul dintre Rusia şi Ucraina„, deşi există numeroase războaie şi pe continentul african.
„Eu am impresia că, dacă ar exista un dialog serios, acest război s-ar putea încheia foarte rapid”, a subliniat Umaro Sissoco Embalo, cerând negocieri între Rusia şi Ucraina.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, speră şi el la o soluţie negociată, dar a precizat că acest lucru trebuie să se producă atunci când „poporul ucrainean şi liderii ucraineni vor decide acest lucru, în termeni decişi de ei”.
Însă, potrivit Preşedinţiei de la Paris, Macron speră că summitul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20), programat săptămâna viitoare în Indonezia, va permite angajarea „Rusiei într-o logică a reducerii tensiunilor în Ucraina”.
Condițiile în care Kievul va accepta reluarea negocierilor
Administraţia de la Kiev a semnalat, marţi, că ar accepta reluarea negocierilor cu Rusia dacă ar avea ca obiectiv restabilirea suveranităţii ucrainene asupra întregului teritoriu.
„Negocieri cu Rusia – principala condiţie a preşedintelui Ucrainei este restabilirea integrităţii teritoriale ucrainene”, a declarat Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului prezidenţial pentru Securitate Naţională şi Apărare de la Kiev. În plus, Oleksiy Danilov a cerut şi „garanţii” privind dotarea Ucrainei cu sisteme antiaeriene moderne, cu avioane, tancuri şi rachete cu rază lungă de acţiune. „Strategia – acţiuni active pentru distrugerea rachetelor ruse înainte de a ajunge în aer, pe sol sau în mare”, a subliniat oficialul ucrainean.
Administraţia Volodimir Zelenski şi-a reafirmat poziţia oficială în războiul cu Rusia, cerând retragerea armatei ruse de pe teritoriul Ucrainei şi subliniind că nu refuză negocierile, dar le vrea cu „viitorul lider” de la Moscova, întrucât preşedintele Vladimir Putin nu ar fi „pregătit”.
„Important: Ucraina nu a refuzat niciodată să negocieze. Poziţia noastră de negociere este cunoscută şi deschisă: 1. Federaţia Rusă trebuie să îşi retragă trupele din Ucraina; 2. După orice altceva, este Putin pregătit? Evident că nu. Prin urmare, suntem constructivi în evaluarea noastră: vom discuta cu viitorul lider al Federaţiei Ruse”, a declarat luni, prin Twitter, Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii preşedintelui Volodimir Zelenski.
Declaraţiile oficialului ucrainean au intervenit după ce Rusia a semnalat că este deschisă negocierilor cu Ucraina pentru oprirea războiului, dar nu în acest moment, deoarece Kievul a emis o lege prin care a exclus posibilitatea dialogului cu preşedintele Vladimir Putin.