Negocieri în spatele uşilor închise! De ce au luat foc cei din USR PLUS după Revelionul TVR

TVR

Revelionul difuzat de Televiziunea Română a generat un adevărat scandal în spaţiul public în ultimele zile, dar şi în Parlament, unde cei din USR PLUS au fost extrem de vocali. Cum se explică asta?

Negocierile politice din cadrul coaliţiei de guvernare din luna decembrie, între PNL, USR PLUS şi UDMR, au vizat împărţirea mai multor funcţii, pe lângă ministere sau cele de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

Mai exact, este vorba şi despre conducerile Televiziunii Române şi Societăţii Române de Radiodifuziune. Astfel, cei de la USR au cerut şi au primit şefia TVR, iar PNL va numi un şef al radioului public.

Scandalul din ultimele zile din jurul subiectului Revelion difuzat de televiziunea publică a fost tratat de toți oamenii politici care s-au exprimat, doar în scop politic. De promovare personală sau de grup. Nici un politician nu a abordat problema de fond a celor două instituții media de stat, respectiv prizonieratul lor politic, potrivit Evenimentul Zilei.

Televiziunea şi radioul public funcţionează după o lege din 1994

Legea 41 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune a fost votată în anul 1994. De atunci, nici un partid politic nu a fost interesat să inițieze o lege care să depolitizeze televiziunea şi radioul public. Conducerile celor două instituții mass-media de stat sunt numite politic, potrivit legii 41, în funcție de cine ajunge la putere. Fie de PSD, PNL sau alte partide, fie de Guvern sau Administrația Prezidențială. Acum au intrat în horă și cei din USR.

Consiliile de Administrație ale TVR și Radio sunt alcătuite din reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare şi sunt votate de către plenurile reunite ale Parlamentului. Iar dreptul de a avea șefii supremi la TVR și la Radio revine partidului sau partidelor care dețin cele mai multe mandate în Legislativ. În prezent, Televiziunea Română şi Societatea Română de Radiodifuziune sunt conduse de ani de zile de doi reprezentanți susținuți de PSD: Doina Gradea la TVR și Georgică Severin la Radio.

Care este însă problema reală în cazul Revelionului TVR?

Scandalul privind Revelionul difuzat de TVR a fost deviat de politicieni de la problema de fond a subiectului şi anume calitatea submediocră a produsului Televiziunii Naționale și modul prin care au fost distribuiți banii pentru această emisiune . El a fost dus în arena politică. Care nu repară, ci agravează situația din TVR. Și de acum și din perspectivă. Politicienii de la PNL au reclamat faptul că protagoniștii Revelionului, doi componenți ai trupei Vacanța Mare, i-au caricaturizat grobian pe președintele statului Klauss Iohannis și pe premierul Cîțu.

Presa are dreptul și obligația să critice clasa politică. Altfel, este cenzură. Referitor la calitatea produsului și a repartizării banilor, trebuie să răspundă conducerea TVR în frunte cu Doina Gradea. Fapt neabordat de politicieni, se mai arată în materialul publicat de evz.ro.

Mai mult, liderii USR şi PLUS indică și ce tip de abordare ar trebui să aibă Televiziunea Română, de politică corectă. Adică, tot o formă de cenzură, de tip nou.

Întreg materialul poate fi citit accesând acest link.