Complexul Energetic Craiova a început negocierile bilaterale cu fiecare dintre cei trei investitori care şi-au exprimat interesul pentru construcţia, împreună cu compania din Oltenia, a unei termocentrale la Işalniţa, urmând ca până în martie 2010 să înfiinţeze firma de proiect.

„Primii cu care am început discuţiile sunt AES, iar în cel mult o lună, o lună şi jumătate, vom discuta şi cu CEZ şi Edison. La sfârşitul lunii martie 2010 vrem să avem înfiinţată firma mixtă”, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, directorul general al companiei de stat, Constantin Bălăşoiu.
Construcţia termocentralei va fi derulată de o firmă mixtă, care va fi înfiinţată de compania de stat şi unul dintre investitorii străini, care va deţine participaţia majoritară.

500 MW putere instalată

Noua unitate de producţie este programată să aibă o putere instalată de 500 MW, echivalentul a aproape jumătate din puterea instalată a Complexului Energetic Craiova. Compania are o capacitate de 930 MW, fiind a treia termocentrală ca mărime din zona Olteniei, după Turceni – 1.980 MW şi Rovinari – 1.320 MW.
CEN Craiova a produs anul trecut 4,8 TWh de energie, cu 4,3% mai multă faţă de anul precedent.

Compania are în vedere investiţii de 600-700 milioane euro, în intervalul 2010-2016, pentru creşterea capacităţii de producţie a energiei, în parteneriat cu alte companii. Astfel, producătorul de energie intenţionează să construiască, pe lângă unitatea de la Işalniţa, şi una de 150-200 MW la sucursala Craiova.

CEZ este prezent pe piaţa energetică locală prin activităţi de distribuţie şi furnizare a energiei şi derulează şi proiecte de producţie în termocentrale şi parcuri eoliene.Edison şi AES nu au, deocamdată, activităţi în acest sector în România.

SURSA:Mediafax