Negocierile privind un acord de liber schimb între Europa şi Statele Unite vor dura 'mai mulţi ani', a afirmat vineri ministrul francez al economiei, Pierre Moscovici, care a dat asigurări, totodată, că un asemenea acord cu Canada este aproape finalizat, relatează AFP.
Statele Unite şi Uniunea Europeană au lansat în iulie un ciclu de negocieri menite să creeze cea mai mare zonă de liber schimb din lume, în pofida potenţialelor puncte blocaj (agricultură, audiovizual).
În legătură cu impactul discuţiilor dintre Canada şi UE, demarate în mai 2009, asupra negocierilor pentru un acord cu Washingtonul, Moscovici a subliniat că ‘negocierile cu Statele Unite vor dura, cu siguranţă, mai mulţi ani’.
Acordul Economic şi Comercial Global (AECG) Canada-UE trebuia iniţial să fie încheiat la sfârşitul lui 2012, dar ministrul francez al economiei a menţionat că îşi păstrează optimismul.
‘Până în prezent, am înregistrat mari progrese, inclusiv în abordarea în comun cu Québecul a unor subiecte majore, cum ar fi investiţiile şi excepţia culturală’, a declarat el alături de premierul provinciei canadiene francofone, Pauline Marois.
‘Mai trebuie să obţinem progrese astfel încât să putem lua în considerare o încheiere pozitivă a acestor negocieri care, fără îndoială, progresează şi pentru care avem voinţa de a ajunge la bun sfârşit’, a subliniat demnitarul francez.
În 2011, schimbul de mărfuri între Canada şi Uniunea Europeană s-a ridicat la 116,4 miliarde de dolari canadieni (circa 86 miliarde de euro), făcând din UE al doilea partener comercial al Canadei, cu mult în urma Statelor Unite.
Sursa: Agerpres