Guvernul de la Atena şi creditorii săi internaţionali - BCE, FMI şi UE - vor relua sâmbătă, la Bruxelles, negocierile asupra datoriei Greciei, în contextul în care statul elen trebuie să ramburseze Fondului Monetar Internaţional 1,6 miliarde de euro până la 30 iunie, relatează Euronews.
Şansa ajungerii la un acord asupra datoriei Greciei era tot mai mică, joi, în urma plecării de la Bruxelles atât a echipei de negociatori a FMI, cât şi a echipei Guvernului grec, FMI evocând "divergenţe majore" între Atena şi creditorii săi.
În plus, întâlnirea de joi dintre preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul grec, Alexis Tsirpas, s-a încheiat fără vreun anunţ, oficiali europeni afirmând ulterior că ar fi vorba de "ultima tentativă de ajungere la un acord".
Însă Guvernul de la Atena a anunţat vineri, într-un comunicat, că este "pregătit" să prezinte "noi propuneri" de reformă. Grecia se opune tăierii pensiilor sau creşterii TVA, dar cere în acelaşi timp o relaxare în privinţa datoriei publice.
Cererile Guvernului grec i-au exasperat pe negociatorii FMI, care au fost foarte aproape să se retragă de la negocieri.
Dialogul dintre Guvernul de la Atena şi creditorii săi s-a relansat însă, cu scopul de a evita intrarea Greciei în incapacitate de plată.
Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituţiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.
SURSA: Mediafax