Următoarea rundă de negocieri între Ministerul Transporturilor şi consorţiul Vinci – Aktor pentru încheierea contractului de concesiune a tronsonului Comarnic – Braşov va avea loc luni, după ce reprezentanţii celor două companii au plecat acasă pentru a solicita noi instrucţiuni.

„Au mai rămas câteva lucruri de stabilit, iar ultima dată (la ultima întâlnire, n.r.) ei (reprezentanţii Vinci-Aktor, n.r.) au zis că merg în Franţa şi în Grecia, ca să-şi ia fiecare din consiliul de administraţie sau de la conducerea companiei, ultimele instrucţiuni, pentru a decide cum stau lucrurile. O să revină luni, la următoarea rundă de negociere”, a declarat, pentru capital.ro, ministrul Radu Berceanu.

Mai sunt două-trei aspecte „secrete”

Acesta a precizat că nu poate spune ce a mai rămas de negociat. „Au mai rămas câteva puncte, nu vreau să.. Sunt negocieri care totdeauna, până se termină nu trebuie…”, a spus ministrul, încercând să evite un răspuns clar.

Totuşi, deşi Radu Berceanu a declarat iniţiat că firma Vinci doreşte ca „pe la termene să mai mişcăm ceva, pe la închiderea financiară să mai modificăm ceva şi tot aşa să spui că e criză economică şi poate o lăsăm mai nu ştiu cum”, ulterior, ministrul a spus că „nu este vorba nici de valoare, nici de termen, ci sunt chestiuni legate de modul în care statul şi cu concesionarul lucrează”.

La rândul său, directorul delegat pentru Europa de sud-est al Vinci Concessions, Christophe Pelissie Du Rausas, a declarat pentru capital.ro că detaliile cu privire la subiectele care au mai rămas de discutat nu pot fi făcute publice, pentru că încă nu a fost semnat contractul de concesiune.

„Nu, nu pot comenta nimic pe acest subiect, deoarece contractul se află încă în negociere”, a spus Christophe Pelissie.

Negocierile au durat deja prea mult

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor a menţionat că ar fi vrut să semneze acest contract în luna august, pentru că timpul scurs din luna mai ar fi fost suficient pentru negocieri.

Radu Berceanu a precizat că pentru a nu exista probleme 30 de ani, cât durează contractul, mai bine se negociază acum 6 luni. În acest sens, ministrul speră ca semnarea contractului de concesiune să aibă loc săptămâna viitoare, iar dacă nu, cealaltă. „E greu să stabilesc un termen, dar nu putem să ne întindem pe un an-doi”, a subliniat ministrul.

Tronsolul Comarnic – Braşov va avea costuri totale în valoare de circa 4,7 miliarde de euro, inclusiv costurile de exploatare pe o perioadă de 30 de ani. Banii vor fi restituiţi consorţiului Vinci – Aktor din taxa de autostradă şi din fonduri de la bugetul de stat.

DETALII:
Citeşte şi Berceanu se ciocneşte cu francezii de la Vinci pe autostrada Comarnic-Braşov.