Potrivit Parlamentului European, guvernul britanic insistă să negocieze numai domenii care sunt în interesul Regatului Unit, iar Uniunea Europeană consideră inacceptabil faptul că Londra alege selectiv anumite politici şi cere insistent să aibă acces la piaţa internă, informează legislativul UE într-un comunicat de presă, citat de agerpres.
Într-o rezoluţie adoptată joi cu o largă majoritate în sesiune plenară, deputaţii europeni regretă că, după patru runde de negocieri, nu s-au făcut progrese reale în privinţa viitoarelor relaţii dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, iar divergenţele continuă să fie substanţiale. Ei subliniază că un acord cuprinzător este în interesul ambelor părţi.
Rezoluţia reaminteşte că negociatorul-şef al Uniunii, Michel Barnier, are sprijinul deplin şi ferm al Parlamentului în negocierile cu Regatul Unit, în temeiul mandatului politic care i-a fost acordat de statele membre ale Uniunii şi de Parlament.
Eurodeputaţii solicită Regatului Unit şi să îşi respecte angajamentele luate în declaraţia politică semnată de prim-ministrul Boris Johnson şi ratificată atât de Uniunea Europeană, cât şi de Regatul Unit. Punerea în aplicare strictă a Protocolului privind Irlanda şi Irlanda de Nord şi aplicarea fidelă a Acordului de retragere, în beneficiul cetăţenilor UE din Regatul Unit şi a cetăţenilor britanici din UE, sunt condiţii prealabile care vor garanta încrederea necesară în vederea încheierii unui acord privind viitorul relaţiilor, precizează textul.
Guvernul Britanic trebuie să dea aprobarea
Conform rezoluţiei, acordul Parlamentului European pentru orice viitoare acorduri comerciale cu Regatul Unit este condiţionat de aprobarea de către guvernul britanic a unor condiţii de concurenţă egale (prin norme şi standarde comune) în diverse domenii, cum ar fi protecţia mediului, standardele de muncă şi ajutorul de stat, dar şi de încheierea unui acord satisfăcător privind pescuitul. Acest lucru este necesar din cauza proximităţii geografice a Regatului Unit, a nivelului de interconectare şi a nivelului deja ridicat de aliniere şi interdependenţă cu normele UE.
Guvernul britanic nu s-a angajat până în prezent în negocieri detaliate referitoare la condiţiile de concurenţă echitabile, precizează rezoluţia, adoptată cu 572 voturi pentru, 34 împotrivă şi 91 abţineri.
Perioada de tranziţie în vigoare expiră la 31 decembrie 2020. Un nou acord comercial sau un acord general poate intra în vigoare în ziua următoare doar dacă este semnat cel târziu în octombrie de părţile la negociere. Textul trebuie apoi ratificat de Parlamentul European şi de Parlamentul Regatului Unit. În cazul unui aşa-numit „acord mixt”, el trebuie semnat de parlamentele naţionale ale tuturor statelor membre ale Uniunii