Negriţoiu, ASF: Ne confruntăm cu acest tsunami al RCA

Am o carieră foarte lungă în serviciile financiare, unii spun că prea lungă, şi mi s-a cerut chiar să mă retrag, dar nu voi face asta, a declarat, marţi, Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), într-un forum de specialitate.

'Am o carieră foarte lungă în serviciile financiare. Unii spun că e o carieră prea lungă şi chiar mi s-a cerut să mă retrag, dar nu voi face asta. Am primit două propuneri, una de la ING, pe care nu am putut-o accepta, iar a doua la ASF, pe care am acceptat-o ca pe o provocare. M-am alăturat acestui fenomen de reconstrucţie al domeniului asigurărilor şi suntem aproape de final cu acest demers. Planurile de viitor sunt în aşteptare, la momentul actual', a spus Negriţoiu.

Potrivit şefului ASF, la momentul actual tema principală pe domeniul asigurărilor o reprezintă poliţa obligatorie auto (RCA), un 'tsunami' ce poate fi rezolvat atât în beneficiul consumatorului, cât şi al asigurătorului.

'Ne confruntăm cu acest tsunami al RCA şi sperăm să trecem peste acesta în beneficiul consumatorului şi asigurătorului. Ştiţi foarte bine că, în 2015, Comisia Europeană a făcut acest exerciţiu BSR (analiza Bilanţului şi Testul de Stres, n.r.) pe care practic l-am inventat noi, ca ţară şi care vizează piaţa activelor. Până la urmă este vorba despre inovare şi progres şi nu totdeauna acest demersuri sunt apreciate. Mai avem în continuare lucruri de făcut. România are o problemă cu activele şi cu Solvency II, în domeniul asigurărilor generale', a subliniat Mişu Negriţoiu.

Preşedintele ASF participă, marţi, la evenimentul ICAR 2016 – Forumul Internaţional al Riscurilor Catastrofale, la care sunt prezenţi, printre alţii, Adrian Marin, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR) şi Nicoleta Radu-Neacşu, director general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) România. AGERPRES/