'Piaţa a luat-o în sus, aproape că nici nu vreau să mă gândesc cât a crescut în trimestrul I anul acesta. Dacă mă uit la nişte raportări individuale pe societăţi, sunt creşteri anuale şi de 200%. Pentru noi este un semn de încredere că direcţia este bună", a explicat Negriţoiu.
Potrivit acestuia, activele eligibile în asigurări sunt mult mai bine aliniate şi mai lichide decât în trecut, ca portofoliu, iar lichiditatea s-a îmbunătăţit. "Din ultimele noastre evidenţe, rata combinată (a daunei, care reprezintă raportul dintre cheltuieli şi daune, pe de o parte, şi primele subscrise. O rată a daunei de peste 100% indică pierderi din activitatea de subscriere – n.r.) este undeva spre 130, dar scopul este de a ajunge la o rată de 100-110", a subliniat Negriţoiu.
Piaţa asigurărilor de răspundere auto obligatorie continuă să reprezintă o pondere importantă în piaţă, de peste 40%. Vânzările de astfel de poliţe au însumat 970 de milioane de lei în primele trei luni ale anului, în urcare cu 19,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor anunţate de preşedintele ASF.
"Sigur că ne copleşeşte piaţa RCA, dar creşterea pieţei de asigurări trebuie să fie în produse noi", a mai spus Negriţoiu. În opinia sa, trebuie dezvoltate asigurările de viaţă, cele de sănătate, pentru agricultură, cele de proprietate şi asigurările industriale.
În primele trei luni ale anului trecut, piaţa asigurărilor din România a totalizat circa 2,23 miliarde de lei, din care poliţele RCA au reprezentat 811 milioane de lei.
SURSA: Agerpres