Angajaţii din sistemul public ar trebui să fie mai prudenţi în contractarea unui împrumut, mai ales pentru nevoi personale, având în vedere eventualele disponibilizări programate pentru acest an, a declarat marţi directorul general al ING Bank, Mişu Negriţoiu. „Chiar dacă vor fi disponibilizări, vor exista şi compensaţii. Totuşi, bugetarii ar trebui să se gândească de două ori înainte să ia un credit”, a spus Negriţoiu, după un seminar de cultură bancară or
Angajaţii din sistemul public ar trebui să fie mai prudenţi în contractarea unui împrumut, mai ales pentru nevoi personale, având în vedere eventualele disponibilizări programate pentru acest an, a declarat marţi directorul general al ING Bank, Mişu Negriţoiu.
„Chiar dacă vor fi disponibilizări, vor exista şi compensaţii. Totuşi, bugetarii ar trebui să se gândească de două ori înainte să ia un credit”, a spus Negriţoiu, după un seminar de cultură bancară organizat de Banca Naţională a României, întrebat dacă banca va trata cu mai multă prudenţă angajaţii din sectorul public având în vedere planurile de disponibilizări vehiculate.
În ceea ce priveşte creditele ipotecare, Negriţoiu a punctat că este vorba de finanţări pe termen mai lung, în care se fac alte calcule.
Împrumută-te la jumătate din ce poţi da înapoi cu uşurinţă!
În alocuţiunea de deschidere a seminarului, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a amintit regula de prudenţialitate de la începuturile sistemului bancar, care spunea „Împrumută-te la jumătate din ce poţi da înapoi cu uşurinţă!”.
Oficialul BNR spune că aceasta s-ar traduce în ziua de azi cu un grad de îndatorare undeva la 30% din venituri.
Directorul ING a arătat însă că societatea din prezent este construită diferit şi a făcut referire la gradul de îndatorare din SUA.
„Cultural are dreptate, dar trăim într-o altă lume azi. Aş îndemna şi eu la măsură şi prudenţă. Ca întotdeauna adevărul este undeva la mijloc„, a comentat Negriţoiu.
SURSA: Mediafax