Omul de afaceri Nelu Iordache a fost condamnat miercuri, de judecătorii Curții de Apel București la 11 ani și 9 luni de închisoare în dosarul autostrăzii Nădlac – Arad, dublând astfel pedeapsa pronunțată în primă instanță. Decizia este definitivă
Curtea de Apel București l-a condamnat, miercuri, pe omul de afaceri Nelu Iordache la 11 ani și 9 luni de închisoare în dosarul autostrăzii Nădlac – Arad, dublând astfel pedeapsa pronunțată în primă instanță. Decizia este definitivă.
În primă instanță, Tribunalul București l-a condamnat la 6 ani și 3 luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracțiuni, printre care și fraude cu fonduri europene, în calitate de administrator al societății SC ROMSTRADE SRL. Acesta a fost acuzat că a schimbat destinația sumei de 31.519.960 lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad (aproximativ 22,3 km), lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene.
Ce spun procurorii?
Procurorii DNA au arătat, în rechizitoriu, că Nelu Ioardache a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 31.519.960 de lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA de firma administrată de acesta pentru proiectarea și execuția lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, de aproximativ 22 kilometri, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene. SC Romstrade SRL era societate lider a asocierii Romstrade SRL – Monteadriano Engenharia E Construcao SA – SC Donrep Construct SRL, care a încheiat contractul cu CNADNR SA.
Potrivit procurorilor, suma de 31.519.960 lei încasată de la CNADNR S.A. a fost utilizată în realitate pentru achitarea unor datorii restante ale societății ROMSTRADE SRL, pentru a susține societățile din grupul de firme pe care Nelu Iordache le controla în mod direct sau prin persoane interpuse, precum și în scop personal, după retragerea unor sume în numerar. Concret, banii destinați construcției primului tronson de autostradă au fost folosiți în alte scopuri, conform procurorilor.
Consecința directă a schimbării de către SC ROMSTRADE SRL a destinației fondurilor din avansul încasat pentru realizarea autostrăzii Nădlac – Arad o constituie nerealizarea proiectului și suspendarea plăților de către Comisia Europeană, a mai acuzat DNA.
Sursa foto: Dreamstime