Afaceristul Nelu Iordache a scăpat de o pedeapsă de 12 ani şi jumătate de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti a aplicat decizia CCR privind prescrierea faptelor

Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva acestuia, fiind astfel anulată o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni de închisoare primită de Iordache la instanţa de fond în dosarul delapidării operatorului aerian Blue Air.

Judecătorii susţin că faptele de care era acuzat Nelu Iordache s-au prescris, fiind aplicată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale adoptată în mai 2022. De această reglementare vor beneficia mii de inculpaţi. Printre cei care au scăpat deja de condamnări se află Dorin Cocoş, Mihai Chirica sau foşti şefi din ANRP, iar alţii au ieşit din închisoare: Adrian Mititelu şi Bogdan Olteanu.

În dosarul Blue Air, magistraţii au decis încetarea procesului penal şi în cazul lui Ali Imad, administrator de firme, care avea o condamnare de 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală.

„În baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.b C.pen., la decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Iordache Nelu pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art.16 alin.1 lit.f C.pr.pen. rap. la art.153, 154 alin.1 lit.d C.pen., la decizia nr.358/2022 a Curţii Constituţionale, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Iordache Nelu pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată”, se arată în decizia magistraţilor de la CAB, citată de Agerpres.

Pe de altă parte, judecătorii au admis, în parte, acţiunea civilă formulată de statul român, reprezentat de ANAF, şi i-a obligat în solidar pe Nelu Iordache, Ali Imad şi compania Bata Sky Imobiliare SA (fostă SC Blue Air Transport Aerian SA), prin lichidator judiciar Consulta 99 SPRL, la plata sumei de 8.972.252 lei reprezentând TVA dedusă în mod nelegal la care se adaugă obligaţiile accesorii.

Decizia instanţei este definitivă.

Ce acuzaţii îi aduceau procurorii DNA omului de afaceri Nelu Iordache?

În acest dosar, procurorii DNA îl trimiseseră în judecată pe Nelu Iordache, în iunie 2018, pentru evaziune fiscală şi delapidare, fiind acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro.

Nelu Iordache primise o condamnare la Tribunalul Bucureşti, în martie 2021, de 12 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare.

În acelaşi dosar, Ali Imad, administrator de firme, avea o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, iar compania Bata Sky Imobiliare SA trebuia să plătească o amendă penală de 30.000 lei.

Nelu Iordache se află în prezent în penitenciar, unde execută o condamnate definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac – Arad. El mai are o condamnare definitivă de 6 ani pentru nereguli în modernizarea Transalpina.