Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat marți că vor urma două săptămâni dificile pentru reimpunerea măsurilor de carantină și izolare. În plus, Tătaru a subliniat că suntem înt-un moment pandemic de creștere progresivă, făcând referire la noul bilanț coronavirus pe teritoriul României.
„Suntem într-un moment pandemic, de creștere progresivă a numărului de cazuri. Vom avea două săptămâni dificile pentru a putea reimpune acele măsuri de carantină, izolare în spital, izolare la domiciliu.
În funcție de cooperarea la aceste măsuri, în funcție de respectarea anumitor norme de desfășurare a anumitor activități vom putea vedea în următoarea perioadă și evoluția.
Legislația care intră astăzi (marți – n.r.) ne va oferi în zilele următoare pârghiile pentru a putea scădea numărul de cazuri, dar, repet, vom avea două săptămâni destul de grele”, a declarat Nelu Tătaru.
Numărul de cazuri înregistrat azi
Ministrul Sănătății a vorbit și despre noul bilanț coronavirus la nivel național. În urmă cu puțin timp, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că s-au înregistrat 994 de noi cazuri pozitive cu coronavirus, din 17.204 de teste efectuate.
„Tot ce înseamnă focare, tot ce înseamnă focare nou constituite sunt gestionate prin anchete epidemiologice, urmând ca acolo unde vom avea o suprasolicitare a activității medicale, mă refer la ATI, să punem să facem și detașări de personal, dar să putem transfera și acești pacienți unde avem locuri”, a mai spus ministrul Sănătății.
Până astăzi, 2.074 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 20.07.2020 (10:00) – 21.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 decese ( 26 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Prahova, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
35 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.
Sursa foto: INQUAM/Octav Ganea