Nelu Tătaru a dat o veste cumplită: Creșterile sunt cu peste 30%

Sursă: INQUAM Photos, George Călin

Cazurile de coronavirus au explodat în ultimele săptămâni în România. În această săptămână, bilanțul nu a scăzut deloc sub 1000 de infectări. Sunt județe în care numărul de cazuri noi a înregistrat o creștere de 30%.

Potrivit acestuia, la nivelul celor trei zile din aceasta săptămână există cazuri în scădere în mai multe județe din țară.

„Din primele analize pe care le avem față de săptămâna trecută avem, în acest moment, șase județe în care creșterile sunt cu peste 30%. La nivelul celor trei zile din această primă săptămână avem 15 județe în care avem o creștere: 6 din Transilvania, 6 din Muntenia, 3 din Moldova. Avem șapte care sunt în stagnare și 19 care sunt în scădere a numărului de cazuri.

Rămâne trendul pe care îl evaluăm prin consumul numărului de cazuri și al anchetelor pe care le avem de gestionat și după vidul legislativ, dar și după perioada de concedii cu transmitere comunitară accentuată”.

Declarațiile ministrului survin după ce joi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în ultimele 24 de ore alte 1345 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus.

Cele mai afectate județe

Potrivit GCS, cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 sunt în Bucureşti – 6.701 şi judeţele Suceava – 4.656 şi Argeş – 3.804.

Peste 3.000 de cazuri sunt înregistrate şi în judeţul Braşov – 3.468, iar peste 2.000 de cazuri în judeţele Dâmboviţa – 2.138, Galaţi – 2.399 şi Prahova – 2.373.

De asemenea, 14 judeţe au peste 1.000 de cazuri raportate până în prezent – Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Buzău, Cluj, Constanţa, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mureş, Neamţ, Timiş, Vrancea.

Sursă foto: INQUAM/George Călin