Conform celor spuse de Nelu Tătaru, acesta susţine ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare. Ministrul Sănătății a spus că dorește să existe o echitate a salariilor pentru toate categoriile de personal.
„Dorim să facem ordine în sistem şi să avem o echitate a salariilor pentru toate categoriile de personal. Susţinem ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare. Am finalizat studiul de impact pentru repararea acestei nedreptăţi, pe care îl înaintăm către instituţiile abilitate”, a spus Nelu Tătaru, conform unui comunicat.
O discuţie cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Sindicatelor TESA din Sănătate
Ministrul Sănătăţii şi secretarul de stat Dragoş Garofil au avut o discuţie cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Sindicatelor TESA din Sănătate.
Ministrul a menţionat reprezentanţilor sindicaliştilor care reprezintă personalul tehnic, administrativ şi economic din sistemul sanitar că înţelege nemulţumirile privind inechităţile produse de legea salarizării unice adoptată în anul 2017 şi a asigurat că echipa Ministerului Sănătăţii susţine asigurarea echilibrării în sistemului sanitar, conform sursei menționate.
„Reprezentanţii Guvernului României au subliniat faptul că dialogul social reprezintă o prioritate pentru echipa MS”, se mai arată în comunicat.
Ce spune Nelu Tătaru despre închiderea României
Aflat la Cluj, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a fost întrebat dacă se impune reînchiderea totală din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus. Ministrul a răspuns că acest lucru nu se impune și că autoritățile adoptă restricții și măsuri la nivel local, pentru a evita o închidere totală.
„Nu se impune acest lucru. După cum ştiţi, probabil, noi adaptăm restricţiile şi măsurile la nivel local. Fiecare comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă se adaptează după indicele pe care îl primeşte de la DSP, la 24 de ore, iar evaluarea măsurilor, după 48 de ore, sunt cele care sunt puse în practică”, a spus Nelu Tătaru, întrebat fiind dacă se impune o „reînchidere totală”.
Modificări legislative cu privire la tratarea pacienților cu coronavirus
Ministrul a mai vorbit și despre noile modificări legislative cu privire la tratarea pacienților cu coronavirus și a menționat că joi seara va avea loc o ședință de Guvern în care se va adopta o ordonanță de urgență de modificare a Legii 136.
„În şedinţa de Guvern vom avea o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii 136, prin care asimptomaticii şi oligosimptomaticii fără comorbidităţi vor fi trataţi la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie. O dată, vor fi monitorizaţi de medicii de familie, a doua oară, vor fi evaluaţi şi urmăriţi de către organele în drept pentru a rămâne la domiciliu şi a putea să-şi facă tratamentul, dar şi pentru a-i proteja pe ceilalţi”, a menţionat Nelu Tătaru.
Sursă foto: INQUAM/Sabin Cîrstoveanu.