Potrivit ministrului, deși este vorba despre cel mai mic număr de cazuri din ultimele şase zile, numărul de testări a fost și el unul destul de mic.

În acest context, Nelu Tătaru atrage atenția cu privire la faptul că starea de alertă ar putea asigura măsurile pentru gestionarea riscurilor și a evoluției nefavorabile pentru români.

”Ședința de guvern e programată pentru mâine dimineață. Suntem într-un moment în care gestionăm ultima săptămână, ca număr de cazurri noi, ca număr de cazuri în terapie intensivă. Acum 5 zile ne apropiam de 200 de cazuri, apoi 23, 275, 320 ieri. E momentul în care gestionăm două perioade de relaxare și două weekenduri mai prelungite”,  a spus Nelu Tătaru pentru Antena3.

Normele nu au fost respectate

Totodată ministrul a atras atenția cu privire la faptul că normele impuse nu au fost respectate în totalitate, iar acest lucru este esențial în gestionarea situației.

„Normele au fost și nu au fost respectate. Aceste precauții, după cum vedem, trebuie să fie respectate pentru a putea gestiona o inerentă creștere a numărului de cazuri noi”, a mai spus Tătaru.