„Ca urmare a aceste decizii, multe persoane, deși infectate, au ales să iasă din izolare și din carantină. Avem 555 de cazuri la 13.400 de teste lucrate. O cifră asemănătoare a fost pe 11 aprilie când au fost 523 de cazuri în 24 de ore”, a afirmat Tătaru.
Ministrul Sănătății spune că din cauza deciziei CCR, 30.000 de români au ieșit din izolare și peste 1.200 au ieșit din carantină.
„Suntem într-o transmitere comunitară, într-o mare relaxare și suntem într-un moment în care nu mai putem obliga internarea sau izolarea pacienților pozitivi, asimptomatici sau cu simptome ușoare și medii. Cei cu simptome severe rămân internați în spital.
În ultimele 24 de ore s-au externe 622 de pacienți. Dacă este să monitorizăm de pe 2 iulie când a fost decizia CCR, și pe data de 3 când a venit motivarea deciziei publicată în Monitorul Oficial, până astăzi peste 30.000 din cei aflați în izolare nu mai sunt în izolare și peste 1.200 din cei 3.500 aflați în carantină, nu mai sunt în carantină”, a mai spus Tătaru.
Nelu Tătaru consideră că în prezent autoritățile nu au pârghiile necesare pentru a ține situația sub control, referindu-se aici la internare și izolare.
„Sunt oameni pozitivi care au plecat din spitale în aceste 4, 5 zile și care în acest moment trebuie monitorizați în condițiile în care ei ar trebui să respecte niște indicații și anume cele de izolare la domiciliu.
Este o precauție, în contextul în care avem o lipsă de pârghii în acest moment, și mă refer la internare și izolare. Acelea făceau ca noi să limităm transmiterea comunitară. În acest moment avem o transmitere comunitară la nivelul întregii țări. Sunt zone cu transmitere mai accentuată decât altele”, a mai precizat Ministrul Sănătății la Digi24.
Sursă foto: INQUAM/George Călin