„După cum știți, începând cu 15 mai au fost niște măsuri de relaxare, cu niște norme de aplicare în vederea desfășurării și funcționării acestor activități care erau relaxate. 1 și 15 iunie au avut alte măsuri, graduale, pe care le puteam controla ca și răspândire și 1 iulie, care a mers cu un număr crescut de cazuri, tocmai pe nerespectarea acestor reguli și atunci n-am mai putut face relaxări”, a transmis Nelu Tătaru la Digi24.
Noi măsuri de revenire la activitate
Nelu Tătaru a explicat că „discuțiile cu reprezentanții HoReCa au lăsat anumite deschideri spre luarea activității, în contextul în care vor fi niște respectări riguroase ale anumitor reguli.”
„Dincolo de aceste creșteri, țin să menționez că pe 23 aprilie, când am avut în prima fază cel mai mare număr de cazuri, 523 (pe 23 aprilie au fost înregistrare 386 noi cazuri de îmbolnăvire, n.red.), eram într-un context în care aveam 4.500 de teste. Astăzi avem 1.500 de cazuri la 25.000 de teste.
Tocmai acest moment, odată cu terminarea sezonului estival, răcirea vremii în anumite regiuni turistice facă necesară și din punct de vedere economic alte măsuri de revenire la activitate. Discuțiile cu reprezentanții HoReCa au lăsat anumite deschideri spre luarea activității, în contextul în care vor fi niște respectări riguroase ale anumitor reguli. Sunt aceleași reguli, dar sperăm ca de această dată să nu lase de dorit”, a adăugat Ministrul Sănătății.
O stabilizare a numărului de cazuri
Nelu Tătaru a declarat la Radio România Actualități că suntem pe o stabilizare a numărului de cazuri de la o zi la alta. Acesta a mai spus că am putea intra pe o pantă descendentă.
„Suntem pe o stabilizare a numărului de cazuri noi, de la o zi la alta. Vom avea câteva săptămâni pentru această stabilizare. Hai să lăsăm să se stabilizeze un număr de cazuri noi de la o zi la alta, ca să putem trece pe panta descendentă, dar acest lucru nu se poate face dacă în continuare avem o transmitere comunitară accentuată”, a declarat ministrul Sănătății.
Ministrul Sănătății a mai spus că pandemia nu se tranșează în spital și că este important să avem o transmitere mult mai mică pentru a putea intra pe o pantă descendentă.
„Am spus și o repet, nu se tranșează în spital această pandemie, se tranșează în prespital, acolo unde există această transmitere. Cu cât avem transmitere, avem și cazuri noi, avem și cazuri care vor veni în Unitățile de Primire Urgențe și în terapiile intensive.
Noi putem adapta numărul de paturi, putem adapta ca dotare, dar nu vă lăsați doar în baza spitalelor. Aș prefera ca toată lumea să respecte aceste reguli, de la agenții economici până la populația civilă”, a declarat Nelu Tătaru la RRA.
Sursă foto: INQUAM/Sabin Cîrstoveanu.