România se confruntă în acest moment cu faza a doua a primului val din pandemia de coronavirus, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, care a avertizat din nou că luna septembrie va fi una de foc, în această privință.
Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, au susținut miercuri declaraţii de presă la sediul MAI.
Nelu Tătaru a reiterat faptul că luna septembrie va fi una ”de foc” în ceea ce privește evoluția pandemiei de coronavirus.
”E faza a doua a primului val”
La recordul de cazuri COVID-19 din ultimele 24 de ore a contribuit și faptul că au fost raportate inclusiv cazuri din zilele anterioare, a explicat Tătaru.
El a adăugat că sunt mai multe focare în desfășurare.
”E faza a doua a primului val. Azi avem 1.713 cazuri noi dar sunt raportate și cazuri de pe zilele anterioare. Avem în evaluare în acest moment diferite focare, focare în desfășurare a unor evenimente private, avem în continuare focare în instituții, că sunt spitale sau instituții administrative, avem focare la persoane instituționalizate și avem în continuare focare în desfășurare la agenți economici”, a precizat ministrul Sănătății.
”După cum știți, încă de la începutul acestei luni v-am spus că va fi o lună de foc, o lună care a început prin măsuri de revenire la normalitate: redeschiderea restaurantelor, redeschiderea teatrelor și a cinematografelor, campanie electorală, revenirea populației din concediu / aglomerarea transportului în comun, începutul școlii, alegerile de pe 27.
Contextul alegerilor de pe 27 este evaluat periodic, săptămânal, dar este pregătit încă din aceste zile. După cum știți, la începutul acestei luni am avut un ordin comun cu Ministerul Afacerilor Interne, tocmai pentru a specifica desfășurarea și normele de aplicat, în contextul campaniei electorale.”, a explicat Nelu Tătaru.
Metodologia pentru persoanele care se prezintă la vot cu febră
Acum cele două ministere vin cu un ordin comun prin care sunt stabilite măsurile ce trebuie aplicate în ziua votului pentru alegerile locale 2020, cele mai importante fiind cele care se referă la persoanele care se vor prezenta la vot având febra peste 37,3 grade, a arătat el.
”Ţin să menţionez situaţii deosebite, în care alegătorul vine și se prezintă la triajul epidemiologic cu temperatură peste 37,3. El este prioritar şi va merge către o urnă şi cabină de vot dedicată.
Se alege una din urne şi va deveni din acel moment urnă şi cabină de vot dedicată, pentru cei care prezintă simptome sau febră. Cabina se va dezinfecta după fiecare participant”, a spus Tătaru.
”Urna mobilă va merge întâi la cei care au patologie non-COVID, urmând secundar cei care se află în izolare sau în carantină”, a adăugat el.
”Sunt anumite precauții care trebuie respectate – distanțare fizică, portul măștii, dezinfectant. Ziua votului e o zi care poate fi gestionată de noi într-un parteneriat”, a mai spus Nelu Tătaru.
Foto: INQUAM / Alex Nicodim