Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut noi precizări cu privire la o posibilă revenire a stării de urgență având în vedere numărul crescut de noi cazuri.
„Am mai discutat acest lucru, în acest moment nu se impune”, a răspuns Nelu Tătaru, întrebat despre posibilitatea reinstituirii stării de urgență, anul acesta, în acest sezon estival.
”Vedem evoluția ulterioră și mă repet, la propunerea INSP, Ministerul Sănătății, CNSU, propunere către președintele României, este atributul președintelui României, dar într-un context care în acest moment nu face…”, a mai spus ministrul Sănătății.
”Evaluarea ne va da răspunsul”
„Gestionăm o criză a pandemiei, vreau să avem o legislație care să ne permită să ne desfășurăm activitatea, să revenim la acele cazuri de 100 și ceva de infectări pe zi. Facem o analiză, facem o propunere spre starea de urgență. Creșterea numărului de cazuri e de la o zi la alta și atunci se poate declara o stare suplimentară decât cea de alertă, dar evaluarea ne va da și răspunsul”, declara ministrul Sănătății.
Coronavirus România, 8 iulie
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Până astăzi, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.
Decese coronavirus
Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 07.07.2020 (10:00) – 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Prahova, Sălaj, Suceava și Vâlcea.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Sursa foto: INQUAM/Octav Ganea