Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vizitează, zai, Spitalul Județean de Urgență Deva, după ce, ieri, managerul Silviu Didilescu și directorul medical Claudiu Antal au demisionat din fruntea spitalului.
Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a declarat, marţi, că managerul şi directorul medical de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva au demisionat deoarece nu au reuşit să-şi impună programul de restructurare a unităţii sanitare în faţa medicilor de acolo, inclusiv programul de lucru de 14 zile, propus în condiţii de izolare.
Focarul hunedorean
SJU Deva este considerat al treilea mare focar de COVID – 19 din România. În spitalul dedicat tratării cazurilor de coronavirus, sunt internați 105 pacienți, 26 dintre ei fiind internați luni. Tot aici, au fost șase medici confirmați pozitiv la acest virus. trei au fost tratați în unitatea sanitară, iar trei au fost tratați la Timișoara.
Sindicatul medicilor din SJU Deva „Medicorum Honorem” a acuzat conducerea unităţii medicale de „abuzuri” în modul în care ar fi înţeles să gestioneze activitatea instituţiei şi programul de lucru al cadrelor medicale, în contextul epidemiei de Covid-19, solicitând intervenţia miniştrilor Sănătăţii şi Muncii pentru detensionarea situaţiei.
Într-o scrisoare deschisă adresată miniştrilor Nelu Tătaru şi Violeta Alexandru, medicii susţin că după ce spitalul a intrat în carantină, pe 29 martie, personalul medical nu a mai putut părăsi unitatea sanitară, iar spitalul ar fi continuat să interneze cazuri noi de bolnavi infectaţi cu Covid-19.
Militarizarea e posibilă
Spitalul din Deva ar putea fi militarizat, după modelul de la Suceava, a declarat marți ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Întrebat de jurnaliști, la Brașov, dacă are în vedere o conducere militară și pentru Spitalul Universitar din București, Tătaru a spus că „acum nu trebuie peste tot ajutor militar”, dar că o astfel de măsură ar putea fi luată pentru Spitalul Județean din Deva. „Avem o discuţie pentru spitalul din Deva privind conducere militară „, a declarat ministrul Sănătăţii.
Nelu Tătaru se va întâlni azi și cu reprezentanții direcției de sănătate publică județene și a autorităților locale administrative.