Ministrul Sănătății a fost întrebat dacă a scăzut încrederea românilor în autorități, dar Nelu Tătaru consideră că mai degrabă „a crescut încrederea în faptul că suntem puternici”. Acesta le recomandă românilor să nu confunde libertatea cu lipsa de precauții și să dăm cu piciorul la ce a trebuit să îndurăm în ultimele luni.
„Nu neapărat că a scăzut încrederea în autorităţi. A crescut încrederea în faptul că suntem puternici, de noi nu se poate prinde nicio boală. Atunci cred că bravăm un pic. Am înţeles – după şase luni de zile simţim nevoia de libertate, dar menţionam în martie-aprilie că anul aceşta va fi un altfel de Paşte, un altfel de 1 mai, vor fi altfel de Rusalii, iar vacanţa de vară va fi o altfel de vacanţă, după cum şi anul şcolar a fost un altfel de an şcolar, economia a fost la fel, o altfel de economie. Haideţi să nu dăm cu piciorul la ce s-a trăit în acest luni şi să confundăm această libertate cu lipsa oricăror precauţii”, a afirmat Nelu Tătaru luni la Digi 24.
Ministrul Sănătății mai spune că o vină au avut-o și anumite „curente negaționiste”, dar oamenii trebuie să înțeleagă că pandemia nu este prezentă doar în România și nu doar țara noastră are restricții în această privință.
„Cred că faptul că au existat şi anumite curente negaţioniste, bagatelizarea a tot ceea ce s-a întâmplat în primele luni, faptul că economic am scăzut tocmai în contextul stării de urgenţă nu se întâmplă doar la noi. Toate ţările lumii au înregistrat un recul. Dacă era doar o epidemie în România, puteam spune – da, ia uite ceilalţi cum se descurcă. Nu, în acest moment noi suntem faţă de noi un pic cam subiectivi, pe când alţii sunt vis-a-vis de noi obiectivi. Dacă avem anumite restricţii impuse de celelalte ţări, ar trebui să ne dea de gândit”, a mai spus Ministrul Sănătății.
Nelu Tătaru punctează faptul că lipa cadrului juridic a fost un moment destul de greu. Ministrul speră că românii vor respecta măsurile de prevenire și astfel, în următoarele săptămâni, vom avea o scădere a numărului de cazuri.
„Este un context pe care trebuie să îl gestionăm foarte bine. Este un moment pandemic pe care îl putem controla şi ne putem reveni. A fost un moment destul de greu cel al lipsei pârghiilor cadrului juridic. Haideţi în acest moment în care le avem pe toate, să respectăm toată lumea şi să ajungem într-o săptămână jumătate, două, la o scădere a numărului de cazuri de la o zi la alta şi să ne putem gândi la un început de an şcolar şi universitar la normal şi să avem şi alegeri”, a mai precizat ministrul.
Sursă foto: INQUAM/George Călin