Imaginează-ți că trebuie să salvezi de la faliment o serie de prieteni care au datorii mari. Una dintre soluțiile care și se pun pe masă este aceea de a te împrumuta tu pentru ei. Ai fi de acord?
Aceasta este singura modalitate prin care Germania ar putea salva Europa, este de părere John Muellbauer, profesor de economie la Oxford University, citat de Financial Times Alphaville. Tehnic vorbind, această soluție este cunoscută ca cea a eurobondurilor, adică obligațiuni comune statelor din zona euro.
Muellbauer consideră că nici opțiunea prin care Banca Centrlă Europeană ar putea împrumuta direct statele aflate în dificultate nu este cea salvatoare, așa cum spun liderii europeni.
Cancelarul german Angela Merkel a respins ideea creării unor obligaţiuni comune ale zonei euro, calificând-o drept o variantă "absolut greşită".
Cancelarul german, care refuză pentru moment să accepte un rol sporit al BCE sau introducerea eurobondurilor pentru rezolvarea crizei, după cum propun alte ţări, favorizează o revizuire a tratatelor europene în vederea consolidării disciplinei bugetare.
Exigenţa cancelarului german Angela Merkel de a revizui anumite tratate europene în vederea consolidării disciplinei bugetare pune în pericol Uniunea Europeană, a apreciat vicepremierul luxemburghez joi, într-un cotidian german.
‘Nu trebuie să uitaţi’ că dacă se propune o modificare a tratatelor ‘există riscul ca Uniunea Europeană să moară’, a continuat Jean Asselborn într-o scrisoare deschisă pentru Angela Merkel publicată în Handelsblatt, pentru că ‘este utopic să crezi că numai articolele prevăzute ar fi propuse pentru revizuire’.
Nemții nu vor să se împrumute la comun
Rezultatele unui sondaj realizat de televiziunea ZDF arată faptul că aproape 80% dintre germani refuză emiterea de eurobonduri.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1.276 de persoane și are o marjă de eroare de +/- 3 puncte procentuale.
Să-ți asumi responsabilităţi suplimentare pentru ţări care nu au respectat regulile
Ministrul finlandez de Finanţe, Jutta Urpilainen, a respins propunerea Comisiei Europene cu privire la emiterea de eurobonduri, se arată în declaraţiile ce vor fi publicate joi de săptămânalul german ‘Die Zeit’.
‘Pentru guvernul finlandez, emiterea de eurobonduri este un lucru care iese clar din discuţie’, a declarat Urpilainen.
Ministrul a adăugat că este imposibil să le explice propriilor cetăţeni de ce ar trebui să-şi asume responsabilităţi suplimentare, ‘din cauza unor ţări care în trecut nu au respectat regulile’.
De ce nu vor nemții să se împrumute la comun
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a explicat pentru RFI că dacă titlurile vor fi emise în comun, nu va mai exista o presiune pe statele membre să-şi reducă datoriile.
Eu sunt de acord cu argumentul Germaniei. Nu este normal ca pentru o ţară sau două ţări care nu au dorit să respecte o disciplină în gestiunea finanţelor publice, a bugetelor naţionale, să te apuci să construieşti o întreagă arhitectură dintr-aceasta instituţională la nivelul UE, pentru a face ce? Pentru a disciplina o ţară sau alta. Au existat reguli, era pactul de stabilitate şi creştere economică, încălcat în mod sistematic, din păcate şi cu acceptul Germaniei şi al Franţei’, a argumentat Stolojan.
Mai mult, prin emisiunea de obligațiuni comune, ar însemna să acumuleze datorii în plus pentru alte state, aflate în dificultate, doar pentru că Germania este cea mai credibilă țară din zona euro, iar riscul de faliment al unor state precum Italia sau Grecia i-a determinat pe creditorii externi să nu le mai împrumute decât la dobânzi mari, care cresc odată cu riscul de default.
Citiți și SFAT de la Deutsche Bank: Dacă Merkel nu se răzgândește, săpați o groapă în pământ și ascundeți-vă!
Citiți și Începe drama finală: Trebuie să ne temem de datoria nemților. E uriașă!
Citiți și OPINIE:De ce le este frică nemților