«Tatăl meu a fost apicultor, el a învăţat meserie de la bunicu‘, iar eu am continuat tradiţia. Pentru a creşte albine îţi trebuie multă pasiune, dar merită efortul», ne-a spus Iosif Korb.
El s-a orientat către piaţa din Germania, aceasta fiindu-i mai accesibilă şi interesată de produsele româneşti. Însă, pentru a pătrunde pe această piaţă a fost nevoie de organizare şi investiţii. Acum, nemţii nu se mai satură de mierea românească, solicitările depăşind cu mult potenţialul apicultorilor români, care depind în mare măsură de ­condiţiile meteo.
„Nu facem faţă cererii din afara ţării. Pentru că mierea noastră este ecologi­că şi de calitate deosebită, toţi vor cantităţi tot mai mari. Din păcate, anul 2010 a fost foarte slab, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar am reuşit să ne menţinem pe piaţă cu suficientă miere pentru a nu pierde clienţii“, a mai spus Korb.
Americanii au deschis porţile către Occident
Cheia succesului apicultorilor din Hunedoara este legată de o investiţie americană din 2006. La început, fiecare producea şi se descurca cum putea cu vânzările, apoi s-au asociat, iar de când americanii au cheltuit 50.000 dolari, prin Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), într-o fabrică de procesare, apicultorii hunedoreni au putut pătrunde pe pieţele externe.
„Vindem în Germania în primul rând la butoaie, dar încercăm să pătrundem şi cu borcane, pentru a obţine preţuri mai bune. Acum vindem cam cu 2-3 euro/kg, preţul fiind stabilit în funcţie de producţia din America Latină şi China, tot mai puternice pe plan mondial. Noi vindem miere ecologică şi, pentru că este de foarte bună calitate, de multe ori este amestecată cu miere mai puţin bună din China şi vândută de nemţi ca şi cum ar fi produsă în Germania. De aceea am vrea să vindem la borcan, dar pentru moment este mai greu“, a spus reprezentantul apicultorilor din Hunedoara.
Decât în supermarket, mai bine la export
Toată mierea bio produsă de cei 50 de apicultorii hunedoreni care lucrează în sistem ecologic ajunge astfel pe mesele nemţilor. Este vorba despre patru sortimente de miere: de salcâm, de munte, polifloră şi de tei.
„Pe piaţa românească, mierea ecologică nu are căutare. Oricât le-ai spune oamenilor despre calităţile produselor bio, în final întrebarea este legată de preţ. În ţară vindem miere normală, prin trei magazine proprii. Producţia noastră este de 500 tone anual, din care mai bine de jumătate este bio şi merge la export, iar ­restul în ţară. În supermarket­ nu vrem să intrăm, pentru că se aplică atât de multe taxe, încât nu merită. Mai bine o exportăm“, a mai arătat Korb.
Apicultorii din Hunedoara sunt printre cei mai importanţi exportatori de miere bio, în condiţiile în care aproape trei sferturi din producţia anuală de miere bio, de 3.500 tone, pleacă la export, mai ales în ţările din vestul Europei.
„Producţia de miere ecologică se cifrează la circa 3.500 de tone, 70% fiind exportată către ţările UE. Avem la ora actuală aproximativ 100.000 de familii de albine certificate în sistem ecologic sau aflate în perioada de conversie. Din cantitatea de miere obţinută, 60%-70% merge la export, unde consumul de miere ecologică este de 7%-8% din total, în timp ce în România avem cel mult 2,5% din totalul consumului de miere“, a spus preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea.
El crede că România are potenţial mult mai mare pentru dezvoltarea sectorului apicol, mai ales că mierea românească din zonele montane şi colinare, unde se face circa 25% din producţia totală de miere, este naturală, chiar dacă nu este certificată ecologic, deoarece nu s-au utilizat pesticide sau îngrăşăminte.
ENERGIE
Mierea are o valoare energetică mai mare decât a zahărului pentru că fructoza are o capacitate de îndulcire cu 73% mai mare decât zaharoza şi pentru că cele două elemente din miere, fructoza şi glucoza, sunt direct asimilabile de organism, furnizând rapid energie.
ZBOR
Pentru ca noi să avem 1 kg de miere pe masă, albinele zboară o distanţă egală cu 3,7 ocoluri în jurul Pământului, dacă se ia în calcul o rază de zbor de 1,5 km pentru fiecare încărcătură adusă de o albină.
POLENIZARE
Aproximativ o treime din culturile agricole din întreaga lume depinde de polenizarea cu albine şi tot o treime din alimentaţia omului depinde de albine. O albină vizitează între 50 şi 100 de flori, în funcţie de cantitatea de nectar, concentraţia în zaharuri şi distanţa până la stup, în timpul unui zbor de cules.