Nemții de la Dräxlmaier ar putea face o fabrică în România

Reprezentanţii companiei Dräxlmaier A.G. au discutat cu ministrul Economiei, Ion Ariton, despre posibilitatea deschiderii unei noi investiţii în România, în valoare de 26,8 milioane euro, care ar genera 1.000 locuri de muncă, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, s-a întâlnit, la Munchen, în Germania, cu reprezentanţii companiei germane Dräxlmaier A.G., vicepreşedintele Hans Dick şi managerul general Claus Föckersperger.

Ariton i-a asigurat pe cei doi de deschiderea părţii române pentru oferirea celor mai atractive condiţii şi sprijin firmei Dräxlmaier în vederea deciziei concernului german ca România să devina locaţia noilor investiţii pe care le planifică.

‘În cadrul discuţiilor, a fost analizată posibilitatea ca Dräxlmaier A.G. să deschidă o nouă investiţie în România, în valoare de 26,8 milioane euro. Noua fabrică ar crea 1.000 de locuri de muncă, iar clienţii principali ar urma să fie producătorii germani de maşini Daimler si Porsche’, se arată în document.

‘Suntem foarte interesaţi de realizarea unor capacităţi noi de producţie mai ales în industria auto, astfel încât să asigurăm dezvoltarea cooperării cu partenerii germani pe termen mediu şi lung’, a declarat ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton.
SURSA: Agerpres