Majoritatea germanilor (51,4 la sută) ar dori să revină la vechea marcă germană (deutsche mark), la opt ani după intrarea în circulaţie a euro ca monedă de plată, conform rezultatelor unui sondaj de opinie realizat de Ipsos, date marţi publicităţii, transmite AFP.
Doar 30 la sută din cei intervievaţi au declarat că se opun unei reveniri la vechea marcă, în timp ce 18 la sută au declarat că sunt nehotărâţi.
Vechea marcă este mai populară în Vestul Germaniei decât în Est, 52 la sută din germanii din Vest faţă de 48 la sută în cazul celor din Est declarând că ar dori să revină la vechea monedă, simbolul puterii economice şi financiare a Germaniei după cel de al doilea război mondial.
De asemenea, o diferenţă semnificativă există între persoanele din categoria de vârstă 50-64 de ani, în cazul cărora 56 la sută ar dori să revină la vechea marcă, şi cei tineri (categoria de vârstă 16-29 de ani), pentru care doar 42 la sută ar dori să revină la deutsche mark.
Publicarea rezultatelor acestui sondaj intervine în momentul în care Germania aniversează 20 de ani de la unificarea monetară. La data de 1 iulie 1990, germanii din Est au renunţat la moneda lor şi au adoptat deutsche mark, cu câteva luni înainate de reunificarea ţării în data de trei octombrie 1990.
Sondajul Ipsos a fost realziat în rândul a 1.000 de persoane cu vârste cuprinse între 16 şi 64 de ani.
SURSA: Agerpres