Nemții, gata să dea câte 3.000 de euro pentru fiecare diesel vechi. „Cerem producătorilor auto străini să facă același lucru”

În încercarea de a reduce emisiile mașinilor diesel vechi, adevărații poluatori, grupurile Volkswagen şi Daimler sunt pregătite să ofere pe banii lor o reconfigurare a sistemului hardware.

Producătorii auto din Germania au acceptat să cheltuiască până la 3.000 de euro per vehicul pentru a ajuta la reducerea emisiilor, în condiţiile în care Guvernul şi industria auto caută măsuri pentru atenuarea poluării din marile oraşe,. 

În februarie, un tribunal german a decis că oraşele din Germania pot interzice circulaţia celor mai poluante automobile diesel pe străzile lor. Teama că aceste interdicţii vor fi puse în aplicare a dus la scăderea semnificativă a vânzărilor de autoturisme diesel pe cea mai mare piaţă auto din Europa. 

Volkswagen şi Daimler sunt pregătite să ofere pe banii lor o reconfigurare a sistemului hardware pentru ca vehiculele diesel mai vechi să polueze mai puţin, a anunţat ministrul Transporturilor, Andreas Scheuer, adăugând că BMW încă nu este de acord. 

Companiile auto sunt dispuse să meargă mai departe cu aceste subvenţii, menite să convingă clienţii să-şi cumpere vehicule performante cu emisii scăzute, a explicat ministrul Transporturilor, citat de Agerpres, după o întâlnire cu reprezentanţii industriei auto. 

Acesta a adăugat: „Volkswagen, Daimler şi BMW îşi vor asigura clienţii că vor conduce în continuare şi cerem producătorilor auto străini, cum ar fi Peugeot şi Fiat, să facă aceleaşi eforturi ca cele ale firmelor germane”. 

Poluarea urbană în multe oraşe germane este mai ridicată decât prevăd normele UE, determinând autorităţile să găsească metode de a reduce poluarea. 

Pentru a reduce nivelul poluării şi a evita interzicerea totală a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler şi alţi producători auto şi-au accelerat eforturile de dezvoltare a maşinilor electrice. 

Industria auto germană, unde lucrează aproximativ 800.000 de angajaţi, este afectată de reacţia negativă faţă de automobilele echipate cu motoare diesel după ce, în luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul întregii industrii şi a stimulat în alte ţări investiţiile în vehiculele electrice.