Rezultatele financiare la nouă luni prezentzate de piața germană au marcat importante creșteri al acțiunilor pe bursă ale companiilor. Dacă majoritatea industriilor au înregistrat în medie o creștere de 30%, inclusiv cea auto, retailerul german este printre puținele societăți nemțești care au mers în jos.
Adidas, Allianz, Bayer, Beiersdorf, Henkel, Lufthansa, SAP, Volkswagen – nume mari ale economiei germane- au înregistrat la burse creşteri de minim 25% ale valorilor acţiunilor, după primele zece luni ale anului curent. După un prim trimestru de aprecieri consistente ale majorităţii acţiunilor firmelor germane mari, în cel de-al doilea, cu puţine excepţii, acestea au marcat scăderi faţă de precedentul, în contextul adâncirii crizei din Zona Euro. În trimestrul al treilea însă, acţiunile firmelor germane au beneficiat de conjunctura favorabilă creată de avizul dat de Curtea Constituţională Federală a Germaniei pentru participarea guvernului de la Berlin la Mecanismul European de Stabilitate, de măsurile lansate de Banca Centrală Europeană şi de Rezerva Federală a SUA, după cum explică Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România.
Acţiunile Adidas, al doilea mare producător de articole sportive la nivel mondial, s-au apreciat cu cca 32% după primele 10 luni; compania a obţinut rezultate financiare foarte bune în ultimele două trimestre, înregistrând vânzări în creştere în China, America de Nord şi pieţele europene emergente. Allianz, cel mai mare asigurator din Europa, a marcat la bursa germană o creştere de cca 30%, după primele zece luni din 2012; în trimestrul al treilea, compania a obţinut o creştere considerabilă a profitului, cu mult peste aşteptările pieţei. Henkel, producătorul german care deține- între altele- brandurile Persil si Schwarzkopf, a crescut pe bursă cu 39% în perioada ianuarie-octombrie; compania a înregistrat vânzări în creştere pe pieţele emergente, care au compensat scăderile înregistrate în Zona Euro. Acțiunile Bayer, cel mai mare producător de medicamente din Germania, au marcat o creştere de 37% în intervalul menţionat anterior, în contextul încrederii investitorilor în perspectivele companiei, al lansării unor noi medicamente etc.
SAP, cel mai mare producător de aplicaţii pentru managementul afacerilor, a raportat, la rândul său, pe trimestrul al treilea, rezultate financiare peste aşteptări şi a îmbunătăţit estimările pentru anul în curs. Acţiunile SAP au crescut cu 37% după primele zece luni din 2012.
Acţiunile Beiersdorf, care deţine, între altele, cunoscutul brand Nivea, au crescut cu cca 28% în primele 10 luni, iar cele ale Deutsche Bank cu aproape 20%. Lufthansa (cea mai mare companie aeriană din Germania) şi HeidelbergCement (unul dintre liderii mondiali din industria cimentului şi a materialelor asociate) au implementat programe de reducere a cheltuielilor şi au înregistrat creşteri ale profiturilor; de la începutul anului până la sfârşitul lui octombrie, acţiunile Lufthansa au crescut cu cca 29%, iar cele ale HeidelbergCement cu aproximativ 25%.
„În ceea ce priveşte industria auto germană, lucrurile stau la fel de bine: producătorii de maşini de lux, respectiv BMW, divizia Audi de la Volkswagen şi Daimler (cu Mercedes) vizează vânzări record în acest an, în pofida crizei din Europa, bazându-se pe pieţele din China şi SUA. În primele 10 luni ale anului, acţiunile Volkswagen, cel mai mare producător auto din Europa s-au apreciat cu 38%, acţiunile BMW, cel mai mare producător de maşini de lux din lume, au crescut cu cca 19%, iar cele ale Daimler, al treilea producător de maşini de lux din lume cu cca 6%”, a precizat Victor Safta.
Între companiile germane mari ale căror acţiuni s-au depreciat după primele 10 luni din 2012, se află Metro, cel mai mare retailer din Germania, care a raportat profit şi venituri în scădere pe trimestrul al treilea, în contextul crizei din Europa şi al scăderii consumului; acţiunile Metro au scăzut cu 21% în perioada ianuarie- octombrie. Acţiunile Deutsche Telekom au marcat o uşoară scădere (de 1,1%) în acelaşi interval; Deutsche Telekom este cel mai mare acţionar al OTE, confruntându-se cu dificultăţi în Europa. Grupul industrial ThyssenKrupp a avut, de asemenea, o uşoară depreciere a acţiunilor (1,2%) în intervalul analizat.