Însumate, activele sunt de 4.824 miliarde de euro, cu 4,4% mai mult faţă de primul trimestru al anului trecut, conform statisticilor publicate de Banca Centrală germană, preluate de AFP.
Deducând datoriile, averea netă (măsurată în active financiare) a nemţilor era de 3.291 miliarde de euro, la sfârşitul lunii martie.
Criza i-a determinat pe germani să investească mai puţin în obligaţiunile de stat şi mai mult în acţiuni şi contracte de asigurare, subliniază Bundesbank într-un comunicat.
Aceste statistici nu includ proprietăţile imobiliare sau bunurile nefinanciare, specifică France Presse.