Nemții, mai leneși chiar și decât grecii. Cel puțin, pe cifre

Germania

SURSA FOTO: Dreamstime

Cancelarul german Angela Merkel a acuzat din nou miercuri lenevia de care dau dovadă anumite ţări, reluând astfel, în plină dezbatere asupra ajutorului acordat Greciei, un subiect ce i-a atras de curând numeroase critici, informează AFP.

‘M-am uitat la cifre, poate că într-adevăr timpul de lucru este mai ridicat în alte ţări, în valoare absolută, dar dacă se elimină toate grevele şi altele asemenea, atunci ţările stabile sunt totuşi relativ mai eficiente’, a declarat ea cu ocazia unui congres pe teme bancare organizat de grupul parlamentar al Uniunilor Creştine (CDU/CSU).

Luna trecută, la o petrecere organizată de simpatizanţi ai Uniunea Creştin Democrate, din rândurile căreia provine, Merkel s-a făcut remarcată afirmând că ‘ar trebui ca, în ţări ca ţări Grecia, Spania, Portugalia, să nu se mai iasă la pensie mai devreme decât în Germania, deoarece este important ca toată lumea să depună acelaşi efort’.

Or, datele statistice contrazic teza referitoare la germanii care muncesc mai mult şi timp mai îndelungat decât ceilalţi. Durata medie anuală de muncă a unui german (1.390 de ore) este cu mult mai redusă decât a unui grec (2.119 ore), italian (1.773 ore) sau a unui francez (1.554 ore), indică cifrele publicate în 2010 de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Cu toate că vârsta de pensionare este mai ridicată în Germania – in prezent de 65 de ani şi urmează să crească la 67 de ani -, portughezii şi spaniolii muncesc mai mult pe parcursul vieţii. Vârsta reală de pensionare în aceste ţări este de 62,6, respectiv de 62,3 – faţă de 62,2 vârsta medie efectivă de pensionare la germani, mai arată studiul OCDE.

Vârsta reală de pensionare pentru greci este de 61,5 ani şi se aşteaptă să crească la 62,5 ani până în 2015, în urma programului de austeritate impus de guvernul elen, care a stabilit ridicarea ei de la 60 la 65 de ani. Numai francezii şi italienii se pensionează, în medie, cu doi ani mai devreme decât germanii, la 60, respectiv 60,1 ani, potrivit documentului amintit.
SURSA: Agerpres