Populaţia Germaniei este una dintre cele mai îmbătrânite din lume. În 2009, fiecare al cincilea cetăţean era trecut de 65 de ani. Oficiul federal de statistică a prezentat profilul demografic al ultimilor 60 de ani.
Cu acest prilej, Roderich Egeler – preşedintele Oficiului Federal de Statistică – a făcut o comparaţie între societatea anilor ´50 şi cea de acum; una mult mai diversificată. "Fiecare al cincilea om din Germania are origini străine sau cel puţin un părinte născut într-o altă ţară. Vorbim despre circa 16 milioane din cele 82 de milioane de cetăţeni ai Republicii Federale", afirmă Egeler.
În orice caz, viitoarea generaţie stă sub semnul întrebării. Comparativ cu anii ´50, rata naşterilor s-a înjumătăţit. Problema îi preocupă de multă vreme pe politicienii germani care caută permanent soluţii pentru stimularea natalităţii.
Eforturile acestora n-au fost, totuşi, zadarnice – susţin autorii studiului: în 2010 numărul nou-născuţilor a crescut cu două procente comparativ cu anul 2009. Cu toate acestea, raportat la populaţiile altor ţări de pe glob, măsurile adoptate până acum nu sunt suficiente, susţine Roderich Egeler:
"De exemplu, în India rata naşterilor este de 23 de nou-născuţi la o mie de locuitori, în Franţa sunt 13, iar în Germania doar 8. În urmă cu 60 de ani se înregistrau 16 naşteri la o mie de locuitori; adică actuala rată din Brazilia."
Vestea bună este că speranţa de viaţă a germanilor a crescut mult. Un copil născut în ziua de azi are şanse să trăiască, în medie, cu 14 ani mai mult comparativ cu unul venit pe lume în anii ´50.
Mai multe, pe Deutsche Welle.