Trebuie să renunţăm la euro! Moneda comună dăunează Europei şi împovărează Germania cu miliarde. Acesta e apelul pe care-l lansează un nou partid, înfiinţat în Germania de adversari ai uniunii monetare, scrie Deutsche Welle.
"Sfârşitul zonei euro ar însemna şi sfârşitul Uniunii Europene" – susţine, neobosit, cancelara Angela Merkel. De aceea moneda comunitară trebuie salvată. O părere pe care o împărtăşesc tot mai puţini germani. Potrivit unui sondaj realizat de săptămânalul "Der Spiegel" în vara anului trecut, 54 la sută dintre germani nu prea mai văd sensul investirii de sume imense în salvarea zonei euro.
În Bundestag, însă, atrage atenţia Konrad Adam, aşadar în Parlamentul ales direct de către germani, aceste îndoieli nu se fac deloc simţite. Iată de ce, Adam, fost redactor pe teme politice la cotidianul Frankfurter Allegemeine Zeitung a înfiinţat împreună alţi jurnalişti şi experţi economici, precum profesorul universitar Bernd Lucke, un nou partid intitulat "Alternativă pentru Germania". Noua formaţiune solicită desfiinţarea zonei euro şi iniţierea unei dezbateri deschise pe tema măsurilor de salvare.
"Toate partidele politice reprezentate în Bundestag împărtăşesc în cele din urmă aceeaşi părere referitor la salvarea spaţiului comunitar", deplânge Konrad Adam. Singura deosebire constă în suma care ar trebui pusă la dispoziţie pentru a menţine actuala uniune monetară, adaugă jurnalistul german. El mai avertizează că "euro e considerat ca şi cum ar fi ceva sfânt şi că promt cei care sunt de altă părere sunt calificaţi drept populişti". Acesta e motivul pentru care s-a văzut nevoit să înfiinţeze o nouă formaţiune politică. "Dacă mă prezint la urne aş vrea să şi am posibilitatea de a alege, de aceea am vrut să constituim o "alternativă", spune Adam.
Şi, în fond, nu e vorba de fleacuri. Germania s-a declarat dispusă să susţină umbrela de salvare cu 21,68 de miliarde de euro. Mecanismul e menit să preîntâmpine un faliment al statele aflate în dificultate de plată, oferindu-le credite în condiţii avantajoase. Până acum ajutor au solicitat Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi Ciprul. Noul partid critică faptul că până acum posibilitatea desfiinţării zonei euro şi stoparea acestor ajutoare financiare reprezintă subiecte ignorate pur şi simplu de către politicienii germani. "Ne temem că Europa nu profită de pe urma monedei comunitare, ci că euro va distruge UE", explică Bernd Lucke, profesor la Universitatea Hamburg.
Desfiinţarea zonei euro
Pentru a nu se crea neînţelegeri, subliniază Lucke, "Alternativa pentru Germania" revendică destrămarea spaţiului euro, nu însă şi a Uniunii Europene. Propunerea e ca ţările zonei euro ori să revină la vechile monede naţionale, ori să formeze mici uniuni monetare, de pildă între statele nordice, pe de o parte, şi cele sudice, pe de alta. Dar pentru ca orice schimbare să fie posibilă, ar trebui modificate tratatele UE. Iată ce mai solitică noul partid, în plus şi ca cetăţenii UE să aibă o mai mare putere de decizie, de exemplu prin referendumuri pe diferite teme stringente.
În aprilie se va decide dacă noua formaţiune politică îndeplineşte criteriile pentru a participa la scrutinul parlamentar din luna septembrie. Cel târziu în 2014, însă, "Alternativa pentru Germania" speră să fie admisă la alegerile europene.
Renunţarea la euro, un pericol
Economistul din Bremen, Rudolf Hickel avertizează, la rândul său, asupra pericolului pe care îl implică desfiinţarea uniunii monetare. Dacă Grecia ar părăsi zona euro, ar putea aluneca, pe termen lung, într-o sărăcie de proporţii, rămânând însă în Uniunea Europeană. Aceasta n-ar mai face faţă ajutorului pe care ar trebui să-l acorde unor astfel de ţări alunecate în sărăcie. În ce priveşte şansele pe care noul partid le-ar putea avea la urne, Hickel nu crede că "Alternativa pentru Germania" ar putea ajunge în Bundestag. Membrii săi sunt profesori universitari şi economişti frustraţi, explică el. Cu adevărat periculoasă ar deveni formaţiunea dacă la conducerea sa s-ar afla populişti.
Sursa: Deutsche Welle