Aproximativ 36 la sută dintre locuitorii acestei ţări au spus că doresc reîntoarcerea la serviciul militar obligatoriu care a fost suspendat în Germania în urma cu cinci ani, scrie Agerpres.
Mai puţin de jumătate dintre cei chestionaţi – 49 la sută – au fost împotriva reintroducerii acestui serviciu, 15 la sută refuzând să se pronunţe.
Încorporarea tinerilor pentru a face pregătire militară a fost suspendată în Germania la data de 1 iulie 2011, după 55 de ani de serviciu militar obligatoriu, guvernul considerând că nu există nici o justificare pentru acest serviciu, având în vedere că nu se manifestă niciun fel de ameninţări imediate la adresa securităţii ţării.
Serviciul militar obligatoriu rămâne o parte din Constituţia Germaniei şi ar putea fi reintrodus în faţa crizei în curs de desfăşurare din Ucraina şi a ascensiunii grupului extremist Stat Islamic, notează agenţia DPA.
Sondajul a fost realizat între 24 – 27 iunie pe un eşantion reprezentativ format din 2.054 de persoane cu vârsta de peste 18 ani.