Nemulţumire în rândul unor pensionari! Vor primi interzis la asta! Ministrul Muncii vine cu clarificări

Sistemul de pensii din România trebuie reformat, pentru a se elimina inechităţile, au declarat tot mai multe voci liberale în ultima perioadă. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a explicat, sâmbătă, care va fi o primă măsură în acest sens şi a revenit, luni, cu o clarificare.

După declaraţiile din weekend privind interzicerea cumulării pensiei cu salariul pentru cei care lucrează la stat, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, revine cu o precizare. Ea explică că va exista o categorie de personal căreia nu i se va aplica această interdicție, mai precis cei care au pensii mai mici decât salariul minim brut (2.080 de lei în prezent, propus să crească la 2.230 de lei de la 1 ianuarie 2020), scrie g4media.ro.

”Acesta este scenariul de lucru la acest moment. Interdicția pe care o propunem are rolul de a elimina din sistem situațiile nefirești, cu angajați care imediat după ce s-au pensionat pe pensii mari s-au întors în sistemul de stat și cumulează venituri uriașe. Nu vor fi afectați pensionarii cu pensii mici care sunt solicitați să revină în posturi care nu pot fi acoperite altfel”, spune ministrul Muncii.

Proiectul legislativ privind interzicerea cumulării pensiei cu salariul

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spunea, sâmbătă, că la minister este în lucru un proiect legislativ legat de interzicerea cumulării pensiei cu salariul, pentru cei care lucrează la stat.

„Da, se lucrează la un proiect de lege, în cadrul echipei mele, la Ministerul Muncii, am făcut o primă lectură a unei variante, urmează să o finalizăm, pe măsură ce colectăm toate informațiile legate de persoanele cărora li s-ar aplica o asemenea prevedere.

În foarte scurtă vreme, voi prezenta o propunere coerentă colegilor mei de cabinet, urmând să decidem care este forma finală, respectiv calea, în ce măsură va fi prins într-un proiect de lege, trimis Parlamentului sau va fi în altă formă de reglementare. Deocamdată, suntem în plin proces de elaborare a unei prime variante”, declara Violeta Alexandru pentru Digi24.