Gabriela Firea lansează un avertisment pentru guvern: Va amplifica suferința populației și a economiei
Ministrul social democrat a scris că rezolvarea cauzelor este „fundamentală” iar autoritățile ar trebui să își îndrepte atenția către efectele „liberalizării haotice și în condiții de penurie a pieței”.
„Soluții concrete pentru rezolvarea crizei facturilor la energie. Pledăm pentru un mix de propuneri care să includă reglementarea, astfel încât facturile la electricitate și gaz să redevină și să rămână suportabile pentru populație și economie, inclusiv iarna viitoare. Simultan, este obligatorie mărirea capacităților de producție, astfel încât România să capete independență energetică, lucru posibil în câțiva ani.
Nu vrem să ne obișnuim cu facturi uriașe, dublate, triplate, chiar de 4 ori mai mari, la energie! Acesta este mesajul ferm al PSD! Soluțiile PSD au fost transmise guvernului. Însă ministerul Energiei are responsabilitatea inițierii/propunerii oficiale a întregului pachet, așa după cum inclusiv premierul i-a cerut, repetat, ministrului de resort.
Este fundamentală rezolvarea cauzelor, respectiv anularea efectelor liberalizării haotice și în condiții de penurie a pieței, care a generat și a amplificat actualul dezastru. Dacă nu se oprește sarabanda creșterilor nestăvilite ale prețurilor la electricitate și gaz, inflația va continua să crească și va amplifica suferința populației și a economiei”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Un milion de români vor primi trei facturi la curent în februarie
Amintim că unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România, Enel, a decis că va trimite luna aceasta câte trei facturi, însă doar una dintre ele trebuie achitată. Facturile la curent dau în continuare bătăi de cap românilor, și nu doar din cauza valorilor mari ale acestora. Astfel, în luna februarie, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din țară, Enel, le va trimite clienților trei facturi în loc de una, transmite Observator News.
Motivul este unul simplu: furnizorul a recalculat valoarea facturilor din lunile trecute, atunci când Guvernul nu prezentase normele de aplicare pentru schema de sprijin din partea statului. Astfel, furnizorul restituie banii luați în plus de la clienți printr-o factură mai mică.
Astfel, potrivit furnizorului, luna aceasta, peste un milion de clienți ar urma să primească sau au primit deja trei facturi. Important pentru clienți este să știe că singura factură pe care vor trebui să o ia în considerare este cea „pe plus”.