Nenorocirea care lovește toată Europa! Nici România nu scapă: „Suntem într-o cursă contracronometru”

Europa

Sursă: Dreamstime

Dezastru în Europa! Circa un milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate în perioada pandemiei provocată de coronavirus. „Suntem într-o cursă contracronometru pentru a depista aceste cazuri”, au spus specialiștii medicali.

Circa un milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate în perioada pandemiei

Aproximativ o sută de milioane de teste de rutină pentru cancer au fost anulate pe durata pandemiei provocată de coronavirus în Europa, ceea ce îi face pe experții medicali să estimeze că în jur de un milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate. În plus, 50% dintre pacienții din Europa care aveau cancer au fost nevoiţi să îşi amâne operaţiile sau şedinţele de chimioterapie.

„Estimăm că aproximativ un milion de cancere au rămas nediagnosticate în toată Europa în timpul pandemiei de COVID-19. Suntem într-o cursă contracronometru pentru a depista aceste cazuri”, a avertizat profesorul Mark Lawler de la Universitatea Belfast, președintele comisiei care a întocmit raportul publicat în revista medicală The Lancet.

„Europa se îndreaptă spre o epidemie de cancer”

Potrivit spuselor sale, în perioada pandemiei provocată de coronavirus a fost afectată serios și cercetarea oncologică. Mai exact, laboratoarele au fost închise, iar testele clinice au fost anulate în primul val al epidemiei.

Din cauza celor întâmplate, specialiștii medicali sunt îngrijorați că Europa se îndreaptă către o epidemie de cancer în următorul deceniu.

„În plus, a fost afectată serios şi cercetarea oncologică. Laboratoarele au fost închise, iar testele clinice au fost anulate în primul val al pandemiei. Suntem îngrijoraţi că Europa se îndreaptă către o epidemie de cancer în următorul deceniu, dacă cercetarea în privinţa cancerului nu va deveni o prioritate a sistemelor naţionale de sănătate”, a explicat profesorul Mark Lawler.

Din nefericire, pacienţii care se prezintă acum la medic au dezvoltat deja forme mai grave de cancer deoarece au întârziat mult tratamentul.

„Există dovezi că o proporţie mai mare de pacienţi sunt diagnosticaţi cu cancere în stadii mai avansate în comparaţie cu perioada pre-pandemică, ca urmare a întârzierilor substanţiale când vine vorba de diagnosticare şi tratament. Acest lucru va pune presiune pe sistemele oncologice europene pentru mulţi ani de acum înainte”, scrie în acel raport.

Potrivit sursei citate anterior, programele de prevenire sau depistare timpurie a cancerului nu primesc o finanţare adecvată în Europa.

„Se estimează că 40% dintre cazurile de cancer din Europa ar putea fi prevenite dacă programele de prevenţie ar folosi mai eficient datele pe care le avem despre factorii de risc care duc la apariţia bolii”, a spus Anna Schmütz de la Agenţia Internaţională pentru Cercetarea Cancerului.