Declarația lui Marcel Ciolacu a fost făcută în plenul reunit al Parlamentului, după ce a fost respins un amendament al PSD.
„Domnule preşedinte al Camerei şi de şedinţă comună, aţi depăşit toţi foştii preşedinţi ai Camerei Deputaţilor. Nu am mai auzit până acum să întrerupi opoziţia pe timpul ei. Nu s-a mai întâmplat vreodată să fie întreruptă opoziţia pe timpul ei. Am venit cu o propunere, îmi pare rău că nu e aici domnul premier, dar sigur are probleme urgente”, transmis șeful PSD.
Cea mai mare fraudă
De asemenea, Ciolacu susține că CEC va fi vândută de Florin Cîţu „dacă nu va trece acest amendament”.
„Urmează cea mai mare fraudă din România şi cea mai mare ticăloşie pe care o poate să o facă o coaliţie pierzătoare în timpul unei crize economice – aceea de a vinde bunul nostru, al fostelor şi viitoarelor generaţii.
Aici o să mă refer astăzi numai la CEC şi am să vă propun un amendament pe care nu o să îl votaţi şi o să vindeţi CEC, dar reţineţi ziua de astăzi pentru că, dacă nu va trece acest amendament, CEC, ultima bancă a românilor pe care o găsiţi în ultimul cătun din această ţară, va fi vândută de domnul Cîţu ca să îşi acopere deficitul, la pachet cu Nuclear Electrica, cu Hidroelectrica, cu Aeroportul Otopeni”, a adăugat acesta.
Camera Deputaţilor Senatul continuă să voteze în plenul reunit de marţi, 2 martie, pe articole bugetul de stat şi amendamentele depuse la proiect. Este demn de menționat și că votul final va fi dat tot în această zi.
„După articolul 45 se autorizează Ministerul Finanţelor să acorde un împrumut subordonat către CEC Bank S.A., denumită în continuare CEC, în valoare de până la 1,4 miliarde lei, pe o perioadă dde 10 ani, prin bugetul Ministerului Finanţelor, de la o poziţie distinctă de la «Cheltuieli», din cadrul titlului 80 – «Împrumuturi în limita creditelor bugetare aprobate în bugetul de stat cu această destinaţie». Vă rog frumos să reţineţi această zi fiindcă urmează cea mai mare fraudă. E vorba de 10 miliarde euro, atât valorează aceste societăţi ale românilor şi au 36.000 de angajaţi”, a conchis Marcel Ciolacu.