Consumatorii de energie din Europa ar urma să se confrunte anul acesta cu cele mai mari facturi la energie, arată un raport recent. Motivul ar fi acela că preţul la gaze şi petrol a urcat din nou în urma invaziei Ucrainei de către Rusia și situația nu pare să se calmeze pentru moment.
O undă de șoc lovește Europa în 2022. Sute de milioane de oameni vor suferi amarnic în aceste luni
Astfel, pe baza actualelor preţuri la termen, factura totală de energie primară a regiunii ar urma acum să se apropie de 1.200 miliarde de dolari anul acesta, se arată într-un raport al băncii americane Citigroup Inc. Datele reflectă dependenţa Europei de importuri pentru a face faţă cererii, extinderea energiei regenerabile reducând prea puţin această dependenţă.
Europa „se confruntă cu turbulenţe severe din cauza facturii la energie”, spun analiştii Citigroup.
Estimarea băncii este cu aproape 200 de milioane de dolari mai ridicată faţă de previziunea din ianuarie şi depăşeşte precedentul nivel record din 2008. În timp ce Europa depinde de importurile de gaze şi petrol pentru a acoperi mai mult de jumătate din necesarul său de energie, problemele de aprovizionare din ultimele luni au dus la creşterea inflaţiei. Astfel, guvernele au alocat miliarde pentru a atenua impactul asupra consumatorilor.
„Dar, în cele din urmă, aceste presiuni ale preţurilor vor reapărea”, avertizează analiştii.
În 2021, factura de energie a Europei s-a situat la aproximativ 300 miliarde de dolari, de patru ori mai puțin
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut vineri, după ce joi au atins valori record, pe măsură ce livrările ruseşti către continent s-au majorat, iar sancţiunile anunţate de SUA împotriva Moscovei au omis sectorul energiei.
La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze naturale au scăzut vineri cu până la 21%, după patru zile consecutive de creştere. Joi, preţurile de referinţă au crescut cu peste 60%, cel mai mare avans de după 2005, pe fondul incertitudinilor cu privire la modul în care conflictul din Ucraina va afecta livrările din Rusia, cel mai important furnizor de gaze al Europei. Europa este deja în mijlocul unei crize de aprovizionare cu energie din cauza stocurilor reduse de gaze naturale, iar conflictul din Ucraina a scos în evidenţă vulnerabilitatea continentului la o perturbare a livrărilor de gaze. Mai mult de o treime din necesarul de gaze al Europei vine din Rusia şi, în mod normal, o treime din aceste livrări trec prin Ucraina.